miercuri , 13 decembrie 2017 - 9:22

„Principalul” pandurilor surprinde: „O să fiu cel mai optimist!”

panduri-sofia

În ciuda scenariului din ce în ce mai pesimist în ceea ce privește atât viitorul pandurilor, cât și valoarea lotului de jucători pe care se va baza de la anul, tehnicianul Petre Grigoraş rămâne la fel de optimist atunci când vine vorba de salvarea echipei. ”Principalul” de pe banca gorjeană este convins că poate exista un nou început legat de formația pe care o va antrena în 2017. Grigoraș nu se teme de dificultățile pe care le va avea, ce vizează practic reconstrucția totală a echipei în încercarea de evitare a retrogradării. ”Sunt convins că se poate, o să fiu cel mai optimist şi sper să pun umărul la revenirea echipei şi la menţinerea Pandurilor în prima ligă. Doar dacă cineva nu mă va mai dori aici şi va considera că nu mai sunt potrivit, atunci mi se poate spune în faţă. Echipa aceasta se află într-o perioadă extrem de dificilă, poate e una dintre cele mai dificile perioade de când cunosc eu Pandurii Tg-Jiu. Dar, nu m-am dat la o parte niciodată de la muncă în astfel de situaţii, nici când am venit aici în 2010 şi erau peste 30 de jucători de la două echipe, de la Pandurii şi Curtea de Argeş, şi am reuşit să fac dintr-o echipă care nu spunea nimic atunci, o echipă extrem de puternică. Atunci a fost perioada în care a început să se vorbească foarte frumos de Târgu Jiu şi de echipă, plus că au crescut aici şi s-au vândut jucători de mare valoare în acea perioadă, atât în ţară dar şi peste hotare”, declară tehnicianul Petre Grigoraș. Interesant este că, până și demisionarul Narcis Răducan crede în redresarea pandurilor. În ciuda situații extrem de dificile prezente acum la echipa gorjeană, Răducan este convins că Pandurii va termina campionatul pe un loc de Liga I: ”Sunt mulți jucători tineri, din zonă, care vor continua, sunt și alți jucători din afara circuitului care vor să reintre, așa că nu se pune problema desființării. În plus Mrzlajak și Vasiljevic au primit hârtie că pot pleca gratis la iarnă, așa că au revenit la echipa și vor mai juca o lună”. Deocamdată, după 15 etape consumate din sezonul regulat, Pandurii Târgu Jiu ocupă locul 8 în clasamentul Ligii I, cu 19 puncte.

loading...
Loading...

Citește și

Se mai poate vorbi de speranțe pentru Pandurii, la Târgoviște?

Aflați deja sub linia retrogradării, etapa secundă a returului aduce o misiune aproape imposibilă pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.