Procurorul din dosarul „Lotul Ydail” a primit termen să finalizeze ancheta: OPT primari așteaptă verdictul Parchetului


Tribunalul Gorj a admis, luni, cererea primarului comunei Cătunele, Florinel Țuilă, privind durata anchetei în dosarul în care opt edili din județele Gorj și Dolj, precum și fostul administrator al orașului Rovinari, sunt cercetați pentru luare de mită şi au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, în urmă cu doi ani și jumătate.
Judecătorii i-au dat termen procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj ca, până pe data de 25 iulie, să rezolve cauza.

Magistrații Tribunalului Gorj au decis să-l grăbească pe procurorul care are în lucru dosarul ”Lotul Ydail” să finalizeze cercetările. Decizia vine în urma unei contestații formulate, în urmă cu exact o lună de zile, de Florinel Țuilă, unul dintre cei opt primari reținuți pe 9 decembrie 2015, pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită, care a considerat că s-a depășit termenul rezonabil în care ancheta putea fi încheiată.
Decizia judecătorilor, prin care procurorul de caz a primit 37 de zile pentru a rezolva cauza este definitivă.
Reamintim, în urmă cu doi ani și jumătate, primarii Sorin Bucurescu, de la Slivilești, Mihai Calotă, de la Urdari, Petre Grigorie, de la Plopșoru, Adrian Mangu, de la Bărbătești, Ilie Petroi, de la Aninoasa, Florinel Ţuilă, de la Cătunele, precum și Ion Gruescu, fostul edil de la Negomir, respectiv Constantin Podaru, fostul administrator public al orașului Rovinari şi Ana Ceană, primărița de la Melineşti – Dolj, au fost puși sub acuzare și reținuți, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, iar de atunci, spun unii dintre aceștia, nimeni nu i-a mai întrebat nimic. În decembrie 2015, la perchezițiile efectuate de anchetatori, a fost găsită o agendă, la administratorul firmei care a executat lucrări în localitățile conduse de primari, pe care erau menționate diverse cifre notate în dreptul numelor acestora, iar bănuiala oamenilor legii a fost că cifrele ar reprezenta sume de bani oferite drept şpagă edililor pentru acele contracte de lucrări.

loading...
Loading...

Citește și

FOTO: Un șofer a scăpat ca prin minune după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod, la Plopșoru

Șoferul unei autoutilitare a scăpat, miercuri, fără nicio zgârietură, după ce a pierdut controlul volanului …

4 comentarii

  1. eheeee cat e iordache in floare nici in p …a nu ii doare pe astia si procurorii sunt tot mituiti.asa ca o sa lase dosarul neincheiat sau anuleaza mita hahahaha

  2. Termen rezonabil ????? Dar spagile de ce nu sunt ,,,,,rezonabile stimabililor primari ? De ce de la stramoseasca ,, zeciuiala,, de 10 % , spaga a fost majorata la 20- 30 % din valoarea contractelor ? Spaga il face pe orice patron cinstit sa fie nevoit sa fure din cantitatile de materiale , sa umfle cheltuielile artificial pentru a putea scoate spaga. Va dati seama ce avocati vor avea parnaiasii astia de primari la cati bani au furat ?Eu nu le zic ,, penali,, ca presedintele Johannis , sa nu se supere ,,,,parnaiasii .

  3. O să aibă surpriză mare acest „casanova, tuila,forțează catusele,vor fii arestați pt ca au luat mita!🤣🤣🤣iar curvele din primarie vor merge in bujorascu sa facă mătănii, la biserică, să scape!..Te crucesti ,când vezi curve ca Loredana vice primărita,Aurelia și olga ce evlavioase sunt cand merg la biserică te apuca râsul 🤣🤣🤣🤣

  4. Ți-am spus spagarule că forțezi catusele???…după dragnea penalule!!!…la pușcăria penalulee!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.