duminică , 4 decembrie 2016 - 22:18

Promovarea valorilor spirituale, culturale şi naţionale, un nou proiect al Mitropoliei

manastirea-tismana

Tabăra din vecinătatea Mănăstirii Tismana găzduieşte în intervalul 1-7 iulie tabăra internaţională „Matrice culturală şi spirituală românească”. Activitatea de anul acesta, aflată la prima ediţie, este organizată de Arhiepiscopia Craiovei şi Institutul Cultural Român (ICR).

Peste 100 de copii din afara graniţelor ţării, vor participa la cele două serii ale Taberei „Matrice culturală şi spirituală românească”, organizată de Arhiepiscopia Craiovei şi Institutul Cultural Român, în perioada 1-7 iulie şi 27 august – 2 septembrie. Tinerii au fost selectaţi din comunitățile istorice din vecinătatea României. Deschiderea oficială a taberei va avea loc vineri, 1 iulie, de la ora 18.00. Vor de faţă Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, și preşedintele ICR, domnul Radu Boroianu, care vor susține o conferință de presă. Cu acest prilej se va  semna și parteneriatului între cele două instituţii. „Tabăra își propune  pregătirea culturală și dezvoltarea personală a tinerilor români aflați dincolo de hotarele țării prin prezentarea unor modele româneşti, prin susţinerea unor activități privind limba, istoria și prezentarea unor aspecte legate de etnologie, folclor, management cultural, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi artistice”, transmit organizatorii. De asemenea, iniţiativa se încadrează în strategia anuală a ICR și în programul „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuși”. Nu în ultimul rând, activitatea este închinată anului omagial 2016, decretat de Sfântul Sinod al BOR drept „An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”. Alături de cele două instituţii partenere, şi-au mai dat concursul şi Consiliul Județean Gorj și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Partener media este studioul teritorial TVR Craiova.

loading...

Citește și

porumbel

BARBARISM INCREDIBIL! SURSE: 50 de PORUMBEI, făcuţi CIULAMA de EDILII de la PRIMĂRIA ORAŞULUI! Păsările au fost prinse în podul ŞCOLII

SURSE: Situaţie halucinantă la Ţicleni! Primarul şi viceprimarul localităţii sunt acuzaţi au pus-o de un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.