luni , 5 decembrie 2016 - 16:33

Puțini afaceriști dispuși să finanțeze Pandurii. Insolvența, luată în calcul la clubul de fotbal

foro-general1

Întâlnirea autorităților locale și a asociaților Clubului de Fotbal ”Pandurii” cu oamenii de afaceri din Gorj nu a rezolvat problemele de la echipa de fotbal, iar concluzia desprinsă este că, în actuala formă de organizare, afaceriștii nu sunt dispuși să investească. Businessmanii sunt reticenți și în privința președintelui Narcis Răducan și unii au spus-o tranșant că ar avea mai mare încredere să dea bani unui gorjean care să fie numit la conducerea echipei. Insolvența pare a fi singura soluție pentru salvarea clubului, sau așa lasă de înțeles participanții la întâlnire după consultări cu cei mai importanți lichidatori judiciari din județ.




„Soluțiile sunt la oamenii care doresc să caute soluții”

viorel-david

30 de oameni de afaceri s-au întâlnit, ieri, cu asociații Clubului de Fotbal ”Pandurii – Lignitul” Tg-Jiu și cu autoritățile locale. Întâlnirea organizată de Camera de Comerț Gorj, la inițiativa primarului Florin Cârciumaru și a președintelui consiliului județean, Cosmin Popescu, a avut ca scop identificarea unor posibili investitori care să sprijine financiar echipa de fotbal. Pandurii ar avea nevoie de aproximativ două milioane de euro pentru a evita insolvența.
Primarul Florin Cârciumaru spune că orice leu este foarte important pentru echipă în aceste momente. ”Echipa, în momentul de față, trece prin greutăți, este adevărat de asta suntem aici să găsim soluții și să mergem mai departe. Ideea de a construi un stadion nou a plecat tot de la echipa de fotbal Pandurii, datorită performanțelor pe care le-a obținut cu ani în urmă”, a declarat Cârciumaru.
Viorel David, directorul Artego, a afirmat că CEO putea să susțină echipa în continuare, însă reprezentanții Ministerului Energiei au exagerat cu tăierea finanțării. ”Rostul întâlnirii de astăzi este să ne sfătuim și cu alți oameni de afaceri, presa, ce s-ar putea face. Pentru că toată lumea critică, toată lumea crede că, toată lumea a auzit că, toată lumea știe… Poate avea și altcineva o idee, oameni din zona asta de afaceri au cunoștințe să încercăm să aducem în asociație oameni potenți, vorbind din perspectiva banului. Ar fi nevoie de vreo două milioane de euro. Eu consider că s-a și greșit. Eu sunt de părere că banii nu trebuie investiți în alții, banii trebuie investiți în gorjeni. Toți am greșit. Trebuie schimbat puțin, pornit altfel, cu bănuții puțini pe care putem să-i adunăm de la oamenii de afaceri, de la primărie și consiliul județean, în contextul legilor din România. Cred că CEO putea să finanțeze în continuare, dar au exagerat cei din minister. Cred că sindicatele s-ar putea implica, în momentul ăsta, sub aspectul de a cere, într-o formă sau alta, ministerului să se implice în activitatea sportivă care este o activitate socială”, a precizat David.




La finalul întâlnirii, directorul Artego nu s-a sfiit să spună că s-a discutat problema insolvenței. ”Soluțiile sunt la oamenii care doresc să caute soluții. Au fost câteva idei, urmează președintele clubului să vorbească cu oamenii care au fost aici. Insolvența ar fi o soluție, s-a discutat problema asta”, a conchis David.

petcuAfaceristul Petcu, primul sponsor

Deși la apelul autorităților au răspuns foarte puțini oameni de afaceri cu potențial financiar, unul dintre participanți a făcut o sponsorizare pe loc pentru Clubul Pandurii.
Afaceristul Viorel Petcu, consilier municipal PSD și patron al firmei AMV Style SRL, cu afaceri în energie, a anunțat că a alocat echipei de fotbal 15.000 de lei. ”Am constatat cu surprindere că este prima sponsorizare pe care o primește Pandurii. Dacă nu ajutăm acum echipa, s-ar putea ca mai târziu să se lase liniștea”, a declarat Petcu.

 

 

Condescu, dispus să aducă două milioane de euro

CONDESCU-PAG-1

Oamenii de afaceri spun că ar prefera ca banii clubului să fie administrați de un președinte gorjean și s-au arătat dispuși să-și direcționeze o cotă din profit spre clubul de fotbal.
Potrivit unor surse, Marin Condescu s-ar fi arătat interesat să preia din nou Clubul Pandurii și ar fi afirmat că un investitor ar fi dispus să aducă în câteva zile două milioane de euro, dar s-ar fi lovit de refuzul unor oameni din jurul echipei.




loading...

Citește și

facs-datorii1x

Senatorul Dian Popescu, EXECUTAT SILIT de bănci. Unul dintre creditori vrea să-i scoată bunurile la vânzare. Firma noului său aliat, Vintilescu, cu sechestru de la Finanțe

Copreședintele ALDE, Dian Popescu, a eșuat lamentabil în afaceri, firma la care deține jumătate din …

3 comentarii

  1. Privind in aceasta poza îți dai seama ca nici măcar o astfel de întâlnire oficialitățile locale nu sunt in stare sa organizeze. Sa înțeleg ca Edilitara, in poza apare si directorul de acolo, care trăiește din bani publici este o societate comercială foarte importantă din județul Gorj? Sa înțeleg ca Minprest, o societate cu piciorul in groapa, este alta firma importantă din județul Gorj? Unde este Lemnaru, unde este Iordache, unde este Ramescu de la Motru si lista poate continua.
    Vai de capul nostru.

    • Cristi 2 lei

      Cristi de ce nu organizezi tu intalniri? Arata cat de bun organizator esti, sa nu mai creada lumea ca esti un Cristi de 2 lei care stie doar sa comenteze. Nu se supara nimeni pe tine daca vii cu autocarul plin de sponsori, crede-ma !!!

  2. Nu sunt bani dar se aduc jucatori de peste 35 de ani cărora li se plătesc salarii foarte mari! De retrogradat și dacă am vrea nu am putea pt ca sunt alte echipe în situații mult mai grele! Și atunci de ce nu promovăm jucătorii noștri autohtoni ca doar avem și noi la Tg Jiu?!! Ar putea astfel sa se plătească și salariile și tot , iar anul viitor am avea o echipă formată tânără care sa joace pe noul stadion ! Nu ! Ei aduc boșorogi la care pot sa le ia comision cit mai mare din contract și apoi pleacă și lasă totul pustiit… Trezirea cit încă nu e prea târziu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.