vineri , 22 septembrie 2017 - 14:38

Rămas bun, Edi!

edi-iordanescu

Până la urmă, inevitabilul s-a produs: Edi Iordănescu a renunțat la a mai antrena Pandurii Târgu Jiu, nefiind convins de actualele posibilități financiare ale grupării de fotbal gorjene. În zilele următoare, conducerea pandurilor va anunța numele noului tehnician.

Deși părea a acorda prioritate echipei Pandurii, Edi Iordănescu s-a decis să nu-și mai prelungească contractul scadent la finalul acestei luni cu gruparea de fotbal gorjeană. Bineînțeles, motivele abandonării proiectului de la Târgu Jiu pentru Iordănescu Jr sunt legate de problemele financiare ale clubului oltean și, din câte se pare, de obiectivul pe care îl va avea Pandurii în sezonul 2016-2017. Cu jucătorii neplătiți încă de câteva luni bune și sub spectrul amenințării pierderii celor mai valoroși fotbaliști din echipă, Edi Iordănescu a fost nevoit să renunțe la funcția sa: „Am decis să nu mai prelungesc contractul cu Pandurii Târgu Jiu. Deşi mă încearcă un sentiment de regret imens, pentru că e în spate o muncă de un an şi jumătate încununată cu o prezenţă europeană, pentru că am cunoscut oameni deosebiţi, pentru că am făcut performanţă împreună, pentru că am trăit momente frumoase la Târgu Jiu şi în mod special pentru că dezamăgesc suporterii care sigur aşteptau continuitate, cred totuşi că e decizia corectă. Latura financiară a făcut să se destrame o echipă frumoasă pe care am construit-o împreună cu Narcis şi factorii de decizie. Sunt un antrenor care se ghidează după principii şi cred că trebuie început un alt proiect în alte condiţii, cu alte obiective şi probabil cu alţi oameni implicaţi. De aceea nu-mi rămâne decât să mulţumesc factorilor de decizie, conducerii administrative, jucătorilor, suporterilor şi tuturor celor care au fost implicaţi în proiectul Pandurii, să urez mult succes clubului în continuare şi să asigur toţi târgujienii că Pandurii va rămâne mereu în inima mea! Hai Pandurii!”, a mărturisit tehnicianul în vârstă de 38 de ani (împliniți chiar zilele trecute).

Mi-a fost greu să iau această decizie, dar fiecare trebuie să meargă mai departe. Pandurii va rămâne mereu în sufletul meu așa că, dacă va fi posibil, în viitor, voi reveni cu cea mai mare plăcere la echipa alături de care am cunoscut cele mai mari satisfacții ca antrenor. Până atunci însă, urez mult baftă tuturor pandurilor!

Edi Iordănescu

N. Răducan: „În două zile vom anunţa noul antrenor”

raducan

Despărțirea lui Edi Iordănescu de Pandurii a fost confirmată imediat și de conducerea clubului de fotbal gorjean. Pus în fața faptului împlinit, deși luat ușor pe nepregătite, preşedintele pandurilor, Narcis Răducan, caută în aceste zile să găsească un înlocuitor pentru Iordănescu Jr. „Toate felicitările pentru ceea ce a făcut Edi într-un an şi jumătate. A ridicat echipa din zona retrogradării şi a adus-o pe o poziţie de gală, turul 3 în Europa League. Din păcate, azi a spus NU continuării în condiţii speciale, a luptei şi cu problemele şi realităţile întregului fotbal românesc. Îi doresc să plece într-un campionat unde nu există această uzură mentală care l-a marcat aici. În două zile vom anunţa noul antrenor pe care suporterii noştri îl vor susţine la fel de intens. În cel mai scurt timp vor veni antrenori şi jucători cu entuziasm şi dornici să lucreze la acest nivel, să continue munca începută de Edi”, a precizat Narcis Răducan. Tehnicianul Edi Iordănescu a preluat Pandurii Târgu Jiu în decembrie 2014, iar în mandatul său de un sezon și jumătate a reușit să ducă echipa olteană în cupele europene și să prindă un loc pe podiumul Ligii I (în stagiunea recent încheiată). Din câte se pare, favorit să preia acum locul lui Iordănescu Jr la Pandurii este Liviu Ciobotariu, tehnician care s-a mai aflat pe banca gorjeană și în urmă cu câteva sezoane.

Facem acum tot posibilul să rezolvăm problema antrenorului până plecăm în stagiul de pregătire din Slovenia. Regret că nu mai putem continua cu Edi, dar e un moment extrem de important și echipa are foarte nevoie de un tehnician. Am intrat deja în negocieri, sunt câteva nume… Legat de profilul noului antrenor, nu căutăm un șablon anume, unul tânăr sau cu experiență, ci mai degrabă să fie capabil să îndeplinească obiectivul de la Pandurii pentru sezonul 2016-2017.

Narcis Răducan, președintele C.A. al clubului Pandurii Târgu Jiu

loading...

Citește și

Minifotbal de gală în weekendul trecut, la „Dolce Vita”

Agitație mare în Complexul Dolce Vita, în acest sfârșit de săptămână! Asociația Club Sportiv Minifotbal …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.