luni , 11 decembrie 2017 - 19:15

Reacții după ultima remiză a pandurilor

Noul „principal” al pandurilor a oferit o scurtă radiografie a remizei obținute de gruparea de fotbal gorjeană în etapa a XI de campionat, cu UTA Arad.

 

Pandurii a încheiat runda cu numărul XI din eșalonul secund, obținând un rezultat de egalitate în partida desfășurată la Arad, cu UTA, scor 2-2. Un punct ce pare mulțumitor pentru banca tehnică gorjeană, deși Pandurii au condus chiar și cu 2-0 pe terenul ”Bătrânei Doamne”. La primul meci în campionat ca antrenor principal al echipei din Târgu Jiu (după ce l-a înlocuit pe demisul Adrian Iencsi), Marcel Ploaie a încercat să facă o scurta ”radiografie” a remizei obținute la Arad: ”Deşi am condus cu 2-0, eu zic că am câştigat un punct la Arad şi nu am pierdut două. Când UTA a început să preseze, teama de a nu pierde i-a făcut pe jucători să cedeze. Nu a fost o chestiune legată de pregătirea fizică, ci psihic am făcut pasul înapoi. Aceste lucruri se întâmplă în capul jucătorilor, nu le spunem noi de pe bancă să se retragă. Asta e, nu am ştiut să gestionăm rezultatul, gazdele au avut un penalty pe final şi puteam pierde jocul. Burlă a bătut bine, dar Stanca a ghicit colţul”, a declarat tehnicianul pandurilor, după meciul consumat duminică.

„E greu să construim o echipă…”

Proaspătul antrenor principal al formației gorjene a ținut totodată să explice cât de dificilă va fi misiunea sa la Pandurii. Din câte se pare, Marcel Ploaie își va continua mandatul pentru încă câteva etape bune în Liga a II-a. ”E greu să construim o echipă într-o săptămână, două. Sperăm să fim mai sus cât de curând, căci nu avem echipa de locul pe care îl ocupăm. Vrem să fim mult mai sus, având în vedere valoarea loturilor de fotbalişti, poate ne lipseşte şi norocul… Conducerea mi-a dat credit până la finalul turului, trebuie să încerc să fac cel puţin 20 din 27 de puncte posibile. Asta îmi doresc eu, ca să ne apropiem de locurile promovabile”, a punctat Ploaie. Înaintea meciului cu UTA, Marcel Ploaie a mai condus Pandurii din postura de ”principal” al pandurilor și în meciul disputa din turul 4 al Cupei României, cu CSM Şcolar Reşiţa, pierdută de formația olteană la penalty-uri. După 11 etape desfăşurate în această stagiune a ligii secunde, Pandurii Târgu Jiu și-a trecut în cont doar 13 puncte şi se află abia pe locul 12 în clasament.

Todea: „Practic, am început meciul de 0-2”

După consumarea rundei a XI-a, respectiv după remiza cu Pandurii, UTA Arad a ajuns la opt meciuri consecutive de campionat fără victorie, rămânând pe loc retrogradabil (16). La finalul meciului cu gorjenii, antrenorul arădenilor, Cristian Todea, a încercat să explice continuarea ”secetei” de rezultate pozitive. ”Practic, am început meciul de 0-2. Am intrat prost în joc, cred că eram încă cu gândul la meciul de Cupă cu Sebişul, în care am evoluat bine. Probabil, am crezut că doar prin simpla noastră prezenţă în teren vom reuşi să câştigăm. Am primit din nou o palmă, o lecţie de la acest sport ce ne-a arătat, că, dacă nu dăm tot ce avem mai bun şi dacă nu suntem concentraţi total, este foarte greu să câştigăm. Indiferent de cum ne cheamă, unde jucăm şi câte meciuri avem în primele trei ligi din România. Am avut o reacţie bună în partea a doua, am reuşit să punem presiune pe echipa adversă, iar pentru asta băieţii merită felicitări. Dar, din nou, s-a dovedit că nu a fost destul pentru o victorie”, a declarat Todea.

Hlistei a plâns la reușita sa în poarta pandurilor, dar bucuria i-a fost moderată

În sezonul trecut, mijlocașul Cătălin Hlistei era un fericit jucător în tricoul pandurilor, în Liga I, duminică s-a aflat în postura de adversar al formației gorjene, împotriva căreia a și reușit să marcheze golul egalării arădene (la 2-2). Deși inițial i-au dat lacrimile la reușita din poarta fostei sale echipe, Hlistei a evitat să-și afișeze apoi bucuria. Motivul? Nu a uitat deloc de experiența sa la Târgu Jiu. ”Ultimele patru luni, au fost cele mai grele din întreaga mea carieră. Chiar nu mă aşteptam să rămân fără echipă, nici nu m-am prea pregătit. Am mai fost la antrenamentele Lipovei şi Cermeiului, iar de două săptămâni încerc să-mi intru în ritm alături de colegii de la UTA. Cristi Todea mi-a spus de ieri că am şanse mari să joc, din postura de titular sau rezervă şi eram pregătit psihic. Chiar le-am spus prietenilor apropiaţi că simt că voi da gol, chiar şi lui Cipri Rus, care mi-a scris înapoi că şi el va înscrie. S-a întâmplat pentru ambii şi cred că e vorba despre goluri speciale. Pentru mine era finalul unei perioade negre şi de aceea mi-au şi dat lacrimile după ce am văzut mingea în plasă. Era, totuşi, 2-2, nu aveam ce sărbători. În plus, nu aveam ambiţii cu cei de la Pandurii, de care m-am despărţit amiabil, fără scandal. A fost, totuşi, un an bun pentru mine cel petrecut acolo, în Liga 1 şi am rămas în relaţii bune cu toată lumea de la Târgu Jiu”, a mărturisit Cătălin Hlistei.

loading...
Loading...

Citește și

Final de an „încins” pentru baschetbaliştii de la ACS Târgu Jiu

La prima experiență existențială în eșalonul baschetbalistic secund al României, ACS Târgu Jiu are parte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.