duminică , 11 decembrie 2016 - 4:11

RUJEOLA face ravagii în judeţele din ţară!

Ministerul Sănătăţii anunţă că de la începutul anului până la data de 28 octombrie au fost confirmate 935 cazuri de rujeolă, cu 149 de cazuri mai mult faţă de raportarea din luna septembrie; instituţia anunţă că sunt şase decese cauzate de boală confirmate.

Ministerul Sănătăţii anunţă că s-au înregistrat cazuri de rujeolă în 30 de judeţe, cele mai multe fiind în Arad (223), Mureş (190), Bistriţa (128), Timiş (91) şi Cluj (90). În Caraş Severin au fost înregistrate 39 de cazuri, în Braşov 37, în Suceava 34, în Hunedoara 18, în Dolj 15, în Bihor 13 şi în Sălaj 11. Sub zece îmbolnăviri s-au înregistrat în Harghita (6), Alba (6), Iaşi (5), Olt (4), Sibiu (3), Bucureşti (3), Bacău (3), Constanţa (3), Dâmboviţa (2), Neamţ (2), Brăila (2). În judeţele Giurgiu, Mehedinţi, Vaslui, Botoşani, Buzău, Prahova şi Vâlcea s-a înregistrat câte un caz de rujeolă.

„Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunităţile cu acoperire vaccinală scăzută. În contextul epidemiologic actual s-a recomandat intensificarea acţiunilor de vaccinare cu ROR a copiilor incomplet vaccinaţi/nevaccinţi. Până la această dată au fost recuperaţi la vaccinare 3.049 de copii cu vârste între 1 – 15 ani. Apelul Ministerului Sănătăţii către părinţi este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor şi de a se adresa medicilor de familie pentru imunizare”, transmite Ministerul Sănătăţii.

loading...

Citește și

Ce afacerist român poate FALIMENTA o ţară întreagă!

Trei companii care fac parte din Pan African Minerals Group, controlat de milionarul român Frank …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.