luni , 20 noiembrie 2017 - 13:24

S-a descoperit primul homosexual: a trăit acum 5.000 de ani

Arheologii au găsit rămăşiţele unui om care a trăit acum 5.000 de ani. Aceştia cred că au descoperit primul homosexual.

Corpul bărbatului, care datează din 2900-2500 î.Hr., a fost înmormântat ca femeile din cultura Amforelor Sferice din Epoca cuprului.

Scheletul a fost descoperit într-o suburbie din Praga, Cehia, cu capul îndreptat înspre est şi înconjurat de obiecte domestice, ritual văzut până acum doar în mormintele femeilor.

 

„Ştim că oamenii din această perioadă luau foarte în serios ritualurile funerare, aşa că este puţin probabil să fie vorba de o eroare aici”, a declarat arheologul Kamila Remisova Vesinova.

„Cel mai probabil era un bărbat cu o orientare sexuală diferită, homosexual sau transsexual”, a spus arheologul.

Potrivit culturii Amforelor Sferice, care a început în Epoca de Piară şi a dispărut în Epoca de Bronz, bărbaţii erau înmormântaţi în mod tradiţional stând pe partea dreaptă, cu capul îndreptat spre vest, în timp ce femeile stăteau pe partea stângă, cu capul spre est.

Bărbaţii erau înmormântaţi împreună cu arme, ciocane şi cuţite, precum şi cu apă şi mâncare. Femeile aveau lângă ele coliere din dinţi, animale de companie şi cercei de cupru, precum şi obiecte casnice.

Arheologii cehi au mai descoperit în trecut o femeie-luptător înmormântată ca un bărbat, ceea ce subliniază faptul că felul în care a fost înmormântat bărbatul din Praga nu este o greşeală, ci arată că probabil era homosexual.

sursa: historia.ro

loading...
Loading...

Citește și

Automumificarea – procesul prin care călugării buddhiști sperau să devină una cu Buddha

Specific călugărilor budiști din secta japoneză Shingon, procesul automumificare avea ca scop iluminarea. În ciuda …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.