Scandal în PNL! Listele de la Gorj pentru alegerile parlamentare, nevalidate. Vezi care e motivul!

militaru-cu-dan-valceanu04

Conducerea centrală a PNL a decis să nu valideze listele cu cei propuși de organizația liberală de la Gorj să candideze pentru fotoliile de parlamentari. Filiala condusă de Dan Vîlceanu este una din cele zece organizații pentru care listele au rămas în aer, după ce au apărut unele discuții cu privire la ocuparea primelor două poziții, considerate eligibile, de către foștii democrați. Potrivit unor informații, candidatura lui Severus Militaru este incertă, la acest moment, întrucât au apărut unele probleme de integritate pentru șeful PNL Motru, iar conducerea centrală a partidului a luat la cunoștință despre acestea.




Poziția pe listele pentru alegerile parlamentare a fostului deputat democrat, Severus Militaru, în prezent șeful filialei municipale a PNL de la Motru, dar și unele controverse legate de asocierile în afaceri ale acestuia, care ar fi verificate de inspectorii ANI, au determinat conducerea centrală a liberalilor să-i întoarcă listele lui Dan Vîlceanu.
Președintele organizației județene a PNL nu a anunțat public, încă, dacă listele au fost sau nu validate, lucru care a generat speculații în spectrul politic local, confirmate, pe surse de unii liberali din structurile centrale ale partidului: Alina Gorghiu este deranjată că la Gorj primele două poziții pe lista cu aspiranții la un fotoliu de deputat sunt ocupate de doi foști pedeliști.
Mai mult, potrivit acelorași surse, Constantin Severus Militaru face obiectul unor verificări privind unele probleme de integritate izvorâte din nedeclararea unor asocieri ale acestuia, sau mai exact ale unor împrumuturi pe care le-ar fi garantat pentru firma condusă de interpusul său, Constantin Berescu, și pe care, în calitate de consilier județean, a omis să le menționeze în declarația de avere.
Militaru s-a reactivat politic în preajma campaniei electorale pentru alegerile locale, fiind ales consilier județean pe listele PNL Gorj. Acesta aspiră la încă un mandat de parlamentar și încearcă să capteze din nou electoratul din bazinul minier motrean printr-un simpozion organizat de principalul său agent electoral, primarul Gigel Jianu, despre revolta minerilor din octombrie 1981, cunoscută ca ”Greva pâinii”.
Este posibil ca eforturile sale să fie zadarnice în condițiile în care conducerea centrală a PNL nu agrează ordinea pe listele inițiale înaintate de organizația județeană a partidului și vor fi operate unele modificări atât pe lista pentru Camera Deputaților cât și pe cea pentru Senat.








loading...

Citește și

poza-originala

CORIGENȚELE SE DAU ÎN IARNĂ!

Un minim de decență aștept de la toți foștii parlamentari, că acum în al 12-lea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.