duminică , 4 decembrie 2016 - 14:13

Scandal la prima şedinţă a Consiliului Judeţean: „Se intră cu bocancii!” – S-au certat pentru 800 de lei

sedinta-CJ

Liberalii şi PMP-ştii au părăsit Sala Maură a Prefecturii, acolo unde s-a ţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, prima şedinţă a noului Consiliu Judeţean. Consilierii din opoziţie au fost supăraţi că nu au prins loc în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP). 

Din ATOP fac parte şase consilieri judeţeni, aceştia dorind să facă parte din această comisie datorită indemnizaţiei de 800 de lei pe care o primesc în plus. Astfel, consilierii liberali şi cei de la PMP au părăsit prima şedinţă a Consiliului Judeţean pentru că preşedintele Cosmin Popescu şi PSD-ul, care are majoritate în CJ, au ales în ATOP doar consilieri din grupul social – democraţilor şi ALDE. Liberalii au venit cu două propuneri, Gheorghe Grivei şi Marcel Iacobescu, însă au realizat că nu au nicio şansă să fie numiţi şi au decis să părăsească sala împreună cu consilierii PMP. Liviu Andrei consideră că pesediştii încalcă principiile democraţiei. „Din punctul nostru de vedere, se intră cu bocancii din nou în democraţie. În momentul în care ai o astfel de comisie, care ştim cu toţii că este plătită, îţi numeşti cinci persoane, mi se pare că nu se respectă principiile democraţiei şi nici legea. Propunerea este ca PSD-ul să aibă două portofolii, iar celelalte partide să aibă câte un portofoliu. PNL a fost de acord cu acest lucru, deşi este un partid mai mare decât am suntem noi, partidele mici în CJ. În condiţiile acestea mi se pare anormal. Indemnizaţia pe care o primeşte un membru ATOP este egală cu salariul unui consilier”, a declarat Liviu Andrei.

Popescu: „Noi respectăm propunerile legale”

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Popescu, a explicat că legea a fost respectată, iar votul pentru cei şase membri a fost cât se poate de democratic. „Legea ne obligă să supunem votului nominalizarea făcută de grupurile politice. Este voinţa dumnealor. Noi procedăm mai departe şi respect propunerile legale. E o comisie importantă care lucrează şi aduce la cunoştinţa autorităţilor locale problemele reale din judeţul Gorj. Pentru mine e important ca această comisie să conlucreze cu organele statului”, a declarat Cosmin Popescu. Cei care au primit voturile pentru a face parte din ATOP sunt pesediştii Valentin Popa, Gheorghe Milosteanu, Maria Vasilescu, Elvira Şarapatin şi Mihai Prunariu şi Marius Borcan de la ALDE.

loading...

Citește și

psd-balesti1

Cetățenii din Bălești votează PSD!

Echipa Partidului Social Democrat Gorj a ajuns și în comuna Bălești! Candidații PSD Gorj pentru …

3 comentarii

  1. Dl Cosmin Popescu ati procedat normal.FELICITARI!la vremuri noi, oameni noi.

    • Prezicmafiaatorul

      Milosteanu,popa valentin aceias plotogari¡ de patru mandate laA T O P,noi știm că au fost soptitori laSECU, nici măcar milițieni, să aibă oare POLITIA, nevoie de ei și în secolului al mileniului trei ??????

  2. Si pe ce ati fi vrut sa „dezbată”? Pe principii, doctrine, viziune de dezvoltare durabilă!!!???Aloooooo! Sunteți in Gorj, aveti președinte de consiliu județean un condamnat încă in perioada de proba,consilieri turnători la Secu dovediți , turiști rămași la masa de pe vremea lui Calae etc!Si nu va mai minunați de suma! E mare leul in Gorj, 800 de lei înseamnă mult pentru cei cu ” principiile” celor nominalizați in fraza anterioară! Daca nu curge, pică!! Vin alegerile, jumătate din cei 800 la afișe,cei trei mici cu pâine si muștar in târgul auto pentru cei cel vor însoțit pe Aurel Popescu in campania de toamna! Nu , nu la cules de porumb!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.