sâmbătă , 10 decembrie 2016 - 3:06

Schimbarea CALCULULUI întreţinerii LOVEŞTE în locatarii săraci!

Calculul plăţilor pentru părţile comune, la bloc, ar putea fi schimbat, dacă se va vota în Parlament o propunere prin care nu se va mai lua în considerare suprafaţa, ci numărul de persoane. În această situaţie, oamenii ar trebui să ştie că datoriile acumulate, în caz de neplată a unora dintre proprietari, vor putea afecta întreaga asociaţie, devenind comune.

Propunerea de a se schimba calculul întreţinerii pentru părţile comune – holuri, lifturi, terasă etc. – pare a veni în sprijinul celor care acum sunt discriminaţi, pentru că plătesc mai mulţi bani în funcţie de suprafaţa apartamentului pe care îl deţin, şi nu în funcţie de numărul de persoane care locuiesc în apartament.

Deşi aparent este o propunere care ar elimina discriminarea, această schimbare ar putea avea, de fapt, efecte devastatoare, pentru că nu s-a luat în calcul imposibilitatea de plata a celor care deja sunt foarte săraci.

Acumularea datoriilor

Datoriile acumulate de la cei care nu vor mai putea plăti o întreţinere mult mai mare decât în prezent vor deveni datorii ale asociaţiilor de proprietari şi se va putea ajunge până la debranşarea unor blocuri de la utilităţi.

“Nu se poate vota aşa ceva. Este absurd. Ar ieşi război civil. Cred că în sistemul juridic al ţării încă mai există oameni normali, care să împiedice o astfel de anomalie”, spune Radu Opaina, preşedintele Asociaţiilor de Proprietari din România.

În acest moment, în Capitală sunt aproape 1.000 de blocuri debranşate de RADET, din cauza datoriilor, conform lui Opaina. În cele mai multe cazuri, la datoriile proprietarilor s-au adăugat şi furturile din casieria administraţiei. La nivelul întregii ţări, peste un milion de locuinţe au rămas fără furnizor de căldură, tot din cauza datoriilor acumulate.

“Peste un milion de apartamente din ţară au rămas fără alimentarea cu apă caldă şi căldură, pentru că furnizorii s-au închis. Din 315 sisteme, mai sunt doar 60 astăzi. Toate oraşele cu mai puţin de 50.000 de locuitori sunt în aceeaşi situaţie. Problemele au apărut încă din anul 2000. S-a ajuns la falimentul furnizorilor în multe localităţi, iar Bucureştiul a rezistat până acum, dar fenomenul este acelaşi”, mai spune Radu Opaina.

Mai mult, datornicii îşi vor pierde locuinţele. Cei mai mulţi oameni care şi-au pierdut apartamentele din cauza datoriilor acumulate au ajuns oameni ai străzii.

Cei mai săraci oameni locuiesc în cele mai aglomerate apartamente, iar în prezent îşi plătesc greu întreţinerea. O majorare a costurilor chiar pentru această categorie de populaţie nu ar afecta doar oamenii săraci, ci şi pe ceilalţi proprietari din asociaţii.

Sursa Jurnalul Naţional.ro

loading...

Citește și

ANUNŢ pentru cei născuţi ÎNAINTE de 1989! NIMENI nu ştia aşa ceva

Concluzie inedita a unui studiu BERD: in medie, cetatenii din stateledin estul Europei nascuti imediat dupa caderea comunismului sunt mai scunzi decat generatia anterioara …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.