duminică , 11 decembrie 2016 - 10:01

Se opun VINDERII CEO: Fără privatizare!

termo

Partidul Forța Națională se opune planului Guvernului Cioloș de a vinde pe ultima sută de metri pachete de acțiuni de la companii de stat precum Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Rompetrol, Aeroporturi București sau Administrația Porturilor Maritime, arată organizaţia politică într-un comunicat de presă.

Astfel, „Economia României nu se va putea susține la nesfârșit înstrăinând tot ce deține statul român pentru că nu acesta este calea către o economie sănătoasă și durabilă. Suveranitatea României se va diminua și mai mult prin vânzarea unor obiective strategice, așa cum s-a întâmplat și până în prezent. Soluția eficientizării companiilor de stat nu constă în graba de a scăpa de ele, ci în depolitizarea lor și aducerea de profesioniști pentru administrarea acestor bunuri.

Privatizarea multor obiective strategice pe care statul român a operat-o deja nu constituie un exemplu de urmat, companiile străine care le-au preluat alegând calea profiturilor ușoare și refuzând să facă investițiile promise. Așadar, succesul preluării activelor statului român de către companii străine în vederea îmbunătățirii performanțelor este doar un mit: ceea ce am observat în ultimii ani din partea capitalului străin este doar obținerea de profit facil, fără investiții, și trimiterea profiturilor în afara României. Nu e de mirare atunci că România, în loc să se dezvolte, este obligată să vândă și ce mai are ca să se țină pe linia de plutire. Când vom termina de înstrăinat tot ce mai deține statul român, care va mai fi controlul statului asupra economiei românești și asupra propriilor sale resurse?

În plus, Guvernul Cioloș nu are nici legitimitatea, nici dreptul să lanseze vânzarea de acțiuni ale companiilor statului român, fiind un Executiv de probă, fără bază democratică și fără responsabilitate politică. În numele cui și pe baza cărui vot al românilor a decis atunci acest Guvern să înstrăineze bunurile statului român? Devine evident că proiectul de țară al Guvernului Cioloș este dispariția țării!

Partidul Forța Națională respinge aceste privatizări pe ultima sută de metri care devoalează scopul real al Guvernului tehnocrat: grăbirea procesului de pierdere a suveranității României prin trecerea în mâini străine a obiectivelor strategice ale statului!”

A.C.





loading...

Citește și

Scandal la Hidroelectrica!

150 de sindicaliști ai Hidrosind au pichetat ieri sediul producătorului de energie Hidroelectrica din Capitală …

2 comentarii

  1. Au vandut toata economia tarii, ultima veriga a industriei a ramas producerea de energie pe care vor si pe asta sa o vanda. O tara fara energie este subdezvoltata.Acum, nu numai minerii si energeticienii ar trbui sa se implice si toata tara. Prin certificate verzi, cogenerare am finantat centralele eoleenele, fotovotaice.Energia pe carbune produsa de CEO este de peste 30% in SEN ce tine echilibru producerii de energie in sistem, stiind faptul ca aceasta se produce in toate anotimpurile, fie vant, ploaie,soare frig.Unde vor sa ajuga cu aceasta tara sau pe la Guvern avem numai handicapati mintal de atata carte pe care n-o stiu

  2. CEO apartine doar formal Statului Roman.Aceasta Companie a fost jefuita fara mila de politicienii aflati la guvernare si apoi arondata unor grupuri de interese straine,in dauna intereselor poporului roman.Asa zisii profesionisti adusi sa eficientizeze compania de stat, nu sunt altceva decat marionetele unor jocuri transpartinice si transnationale.Vanzarea la export de energie electrica,la preturi sub costurile de productie,reprezinta un act de tradare nationala,Romania fiind in drept o tara neocolonizata,jefuita de resursele sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.