duminică , 4 decembrie 2016 - 1:49

Se schimbă SALARIILE pentru MII de români!

Comisiile de muncă şi buget din Camera Deputaţilor au adoptat marţi raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016 prin care se acordă mai multe majorări salariale în sănătate şi educaţie, adăugând noi categorii de beneficiari.

Comisiile reunite au decis şi ca majorarea salarială de 15% să se aplice şi personalului din inspectoratele şcolare, fiind inclus personalul administrative, scrie Mediafax.

Comisia Juridică şi-a însuşit raportul asupra legii, nu fără incidente. PNL a acuzat faptul că se încalcă Regulamentul pentru nu a fost respectat termenul prevăzut pentru consultarea raportului şi nici nu s-a discutat pe fond.

Totodată, deputaţii au votat un amendament prin care cercetătorii sunt asimilaţi din punct de vedere salarial cu gradele didactice, iar consilierii juridici din învăţământ vor fi trecuţi în categoria personalului didactic auxiliar, cu drepturile aferente.

Ei au decis includerea mai multor categorii de personal din educaţie şi sănătate printre cei ce primesc majorări şi sporuri salariale, la şedinţa în care au fost dezbătută legea pentru adoptarea OUG 20, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, fiind înlocuit de secretarul de stat Iolanda Stăniloiu.

loading...

Citește și

Accident cu TREI VICTIME! SMURD şi ISU Gorj, la faţa locului!

SMURD  Motru, ISU Gorj şi SAJ Mehedinţi au intervenit  într-un grav accident produs la Broşteni, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.