sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 15:37

SECHESTRE și POPRIRI pe banii și bunurile AFACERIŞTILOR din Gorj!

finante

Din programul de încasări repartizat de Ministerul Finanţelor Publice, în luna octombrie 2016, în sumă de 56.820.000 lei, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj a realizat un volum al încasărilor în sumă de 61.079.482 lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 107,50 %, respectiv o depăşire cu 4.259.482 lei, anunță instituția, într-un comunicat de presă.

În structură, pe bugete, încasările realizate la bugetul general consolidat pe luna octombrie 2016, se prezintă astfel: la bugetul de stat s-au încasat 29.102.958 lei; la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 19.359.144 lei; la bugetul fondului naţional unic pentru asigurări de sănătate s-au încasat 11.727.050 lei;la bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj s-au încasat 890.330 lei.

CINCI feluri de executare

Pentru recuperarea creanţelor datorate bugetului general consolidat, organele de executare silită din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj au instituit modalităţile de executare silită prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Rezultatul acţiunilor de executare silită, în luna octombrie 2016, s-a materializat prin încasarea sumei totale de 4.002.613 lei, datorită următoarelor măsuri:titluri executorii comunicate pentru o valoare a creanţelor bugetare de 9.379.304 lei; popriri asupra disponibilităţilor din conturi bancare pentru o valoare a creanţelor bugetare de 5.640.180 lei; popriri pe venituri (la terţi) pentru o valoare a creanţelor bugetare de 747.845 lei;sechestre bunuri mobile pentru o valoare a creanţelor bugetare de 341.737 lei;sechestre bunuri imobile indisponibilizate pentru o valoare a creanţelor bugetare de 1.250.994 lei.

În inspecții

În luna octombrie 2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a efectuat 63 acţiuni de inspecţie fiscală şi 35 controale inopinate, încrucişate şi cercetări la faţa locului. Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală. Urmare acestor acţiuni de inspecţie fiscală au fost constatate sume suplimentare la bugetul general consolidat în valoare totală de 6.132.296 lei.Totodată, pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 65 amenzi contravenţionale în valoare totală de 66.500 lei. În vederea prevenirii sustragerii de la plata debitelor constatate suplimentar, inspectorii fiscali au dispus instituirea de măsuri asiguratorii pentru suma de 219.551 lei.

Întâlnire cu afaceriștii din Gorj

Pentru combaterea fenomenului de evaziune fiscală, au fost întocmite 8 sesizări penale privind încălcarea legislaţiei fiscale, sancţionată de Legea nr 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prejudiciul calculat fiind în sumă de 4.186.738 lei. De asemenea, au fost efectuate 4 acţiuni de inspecţie fiscală în vederea soluţionării deconturilor de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, fiind respinsă la rambursare suma de 31.185 lei.În vederea îmbunătăţirii conformării voluntare şi creşterii volumului încasărilor bugetare, s-a urmărit furnizarea în condiţii de calitate a asistenţei solicitate de către contribuabili.Potrivit Strategiei privind serviciile oferite contribuabililor, eforturile au fost îndreptate în direcţia diversificării serviciilor oferite contribuabililor, care să conducă la satisfacerea cerinţelor acestora. De asemenea, pentru îmbunătăţirea parteneriatului contribuabili-administraţia fiscală şi pentru aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale, privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate bugetului general consolidat, în luna octombrie 2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a organizat o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri din judeţul Gorj având ca temă „Servicii oferite contribuabililor de către ANAF; Noutăţi legislative”, se mai arată în comunicat.

loading...

Citește și

club-panduriix

DOCUMENTE: SITUAŢIE GRAVĂ la Pandurii! SURSE: NEVESTELE ANGAJAŢILOR se plimbă cu maşinile clubului

Noi detalii financiare de la clubul Pandurii ies la iveală! Formația are datorii de peste …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.