Şedinţa de constituire a noului Consiliu Judeţean, amânată

sedinta-CJ-21.06

Şedinţa de constituire a noului Consiliu Judeţean trebuia să aibă loc ieri, însă pentru că nu s-au îndeplinit toate condiţiile de desfăşurare a şedinţei, prefectul Gheorghe Paraschivu a fost nevoit să amâne şedinţa pentru azi. 

Şedinţa de investire a noului Consiliu Judeţean a fost amânată pentru că PSRO nu-şi depusese rapoartele cu cheltuielile din campania electorală. Şedinţa a fost reprogramată pentru azi. „Înţeleg că nu sunt întrunite toate condiţiile de desfăşurare a şedinţei. Este vorba de obligativitatea depunerii rapoartelor detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale de către toate partidele politice, iar această obligaţie nu a fost confirmată de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru toate partidele politice prezente în CJ. Drept urmare, trebuie să stabilim o altă dată şi oră de desfăşurare a şedinţei de Consiliu Judeţean. Am înţeles că astăzi (ieri, n. re.) se depun situaţiile şi mâine (azi, n. red.) vom convoca şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean”, a declarat Gheorghe Paraschivu, prefectul de Gorj.

Rotaru: „E vina celor care au convocat şedinţa”

Marian Rotaru, liderul PSRO Gorj, a declarat că partidul pe care îl conduce a fost programat ieri, la ora 13:00, pentru a-şi depune cheltuielile din campanie şi că vina este a celor care au convocat şedinţa pentru că nu s-au interesat. „Actele sunt depuse la Bucureşti, dar conform unor planificări, astăzi (ieri, n. red.) suntem programaţi să depunem documentele. Cei care au pus şedinţa trebuia să se fi interesat. Era un grafic de programare la Bucureşti, iar noi eram programaţi azi. Nu este vina nimănui că AEP ne-a programat azi (ieri, n. red.). Eu mi-am depus documentele”, a declarat Marian Rotaru.

loading...

Citește și

poza-originala

CORIGENȚELE SE DAU ÎN IARNĂ!

Un minim de decență aștept de la toți foștii parlamentari, că acum în al 12-lea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.