duminică , 4 decembrie 2016 - 14:14

Şef CEO, contract de muncă SUSPENDAT! Directori trimişi în judecată, cu SECHESTRU PE AVERE

laurentiu-ciobotarica-(13)

DNA i-a trimis în judecată pe cei trei  directori ai CEO, Laurenţiu Ciobotărică, Dorina Jianu şi Daniel Antonie, pentru abuz în serviciu. Dosarul 2079/95/2016 a fost înregistrat ieri,  8 iunie 2016, la Tribunalul Gorj. 

Aceştia vor fi judecaţi sub control judiciar iar primul termen este 13.06.2016. Administraţia CE Oltenia a decis suspendarea contractului de muncă în cazul Dorinei Jianu, în baza prevederilor Codului Muncii pentru că instanţa a dispus împotriva sa o măsură preventivă. În cazul celorlalţi doi directori operează prevederile Codului Civil, aceştia având contracte de mandat. În aceste condiţii decizia cu privire la aceştia aparţine Ministerului Energiei.

Acuzaţii

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților
Laurenţiu Ciobotărică, Dorina Jianu şi Daniel Antonie, arată DNA în comunicatul de presă. Acuzaţiile sunt de abuz în serviciu: „Ciobotărică Laurenţiu, director general executiv al SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, Antonie Daniel, director Divizia Minieră SC CEO SA Tîrgu Jiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,Jianu Dorina director Legislație și Guvernanță Corporativă în cadrul SC CEO SA Târgu Jiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit” se anunţă în comunicatul procurorilor.

Din rechizitoriu

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 22 decembrie 2015, inculpații Ciobotărică Ion Laurențiu, în calitate de președinte al Directoratului SC CEO SA Tg. Jiu și Antonie Daniel, în calitate de membru al Directoratului SC CEO SA Tg. Jiu, au aprobat și acordat în mod nelegal, unei persoane, o compensație financiară constând în 5 remunerații fixe lunare avute de aceasta din urmă în calitate de membru al aceluiași Directorat, respectiv 128.100 lei. Cei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu Dorina, director al Direcției Juridice și Guvernanță Corporatistă, care a întocmit o opinie juridică favorabilă punctului de vedere al acestora. Concret, inculpatul Ciobotărică Laurențiu, în înțelegere cu inculpata Jianu Dorina, nu a făcut altceva decât să amestece/să suprapună în mod intenționat diverse prevederi legale și situații de fapt pentru a crea confuzie și a da o aparență de legalitate acțiunilor lor ilicite.

Plată compensatorie nelegală

DNA: Anterior, această activitate infracțională a fost precedată de nenumărate demersuri inițiate de inculpatul Ciobotărică Laurențiu care, încă de la numirea sa în funcție, a încercat să se debaraseze de persoana compensată financiar în condițiile de mai sus, astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei alte persoane agreate în aceeași funcție. De menționat este faptul că cei trei inculpați au avut reprezentarea faptului că în atribuțiile Directoratului SC CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație, această competență aparținând altui organism din cadrul societății respective. Acționând în această manieră, inculpații au cauzat agentului economic cu capital de stat un prejudiciu de 128.100 lei, reprezentând contravaloarea plăților compensatorii acordate în mod nelegal fostului membru al Directoratului CEO SA. Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii luate dispuse în cauză.

loading...

Citește și

club-panduriix

DOCUMENTE: SITUAŢIE GRAVĂ la Pandurii! SURSE: NEVESTELE ANGAJAŢILOR se plimbă cu maşinile clubului

Noi detalii financiare de la clubul Pandurii ies la iveală! Formația are datorii de peste …

Un comentariu

  1. Dar ciurel, petroniu, si gasca de mafioti care au produs pierderi de 300 de milioane de euro cand vor fi intrebati macar de procurori sau ei sunt protejati de ciuma rosie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.