sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 13:38

ȘEF din CEO omoară broaște pe calculator, protejat de ȘMECHERI din companie, în timp ce ANGAJAȚII se luptă să nu MOARĂ!

nanut-1

Situație disperată în cadrul Secției Căi Ferate Uzinale Turceni – mai mulți angajați spun că viața le este pusă în pericol în fiecare clipă din cauza condițiilor de muncă, iar șefii nu fac nimic pentru a remedia situația. Nu există piese pentru reparații, astfel încât s-a ajuns în situația în care se merge cu parul pus după ușa locomotivelor, iar șinele de cale ferată se mișcă, chiar și pe estacadă (linia de descărcări) la o înălțime de 30 de metri în incinta SE Turceni.
Șeful CFU Turceni, Constantin Nănuț, este nepăsător, ba chiar relaxat, și programul său care se rezumă doar la jocuri pe calculator și mese la restaurant nu poate fi perturbat de chestiuni minore precum viața subordonaților. La umbra unui sistem corupt, Nănuț e preocupat doar de țesătura propriilor interese și promovarea oamenilor săi de casă.



De mână cu moartea

Condițiile de muncă ale salariaților CEO din cadrul CFU Turceni i-au răsculat împotriva șefului secției Constantin Nănuț. Mai mulți angajați se plâng de faptul că pe Nănuț nu-l interesează soarta lor și are un comportament agresiv, îi înjură și amenință că-și vor pierde locul de muncă pe cei care îndrăznesc să-i perturbe programul. Aceștia spun că în cadrul secției nu există piese pentru reparații, iar cei mai expuși pericolului sunt mecanicii de pe locomotivele care transportă cărbune. Salariații vorbesc cu groază despre faptul că pe estacadă, la o înălțime de aproximativ 30 de metri, liniile de la calea ferată se mișcă, iar pericolul ca garniturile de locomotive și vagoanele cu cărbune să deraieze este extrem de mare.
Oamenii declară că Nănuț nu solicită nici piese și nici investiții în reparații, iar programul său se rezumă la a ”omorî broaște pe calculator”, toată ziua la birou, cu excepția intervalului 11,30 – 13,00 când servește masa la restaurant, în oraș.

Interesele lui Nănuț

De fapt, Nănuț e preocupat doar de interesele sale și de promovarea celor care-l slujesc.
Vasile Pleșoaica a avut o ascensiune fulminantă în cadrul CFU Turceni, propulsat fiind de protectorul său Constantin Nănuț. În doar trei luni, anul trecut, a fost făcut mecanic, iar acum Nănuț îl vrea instructor – tracțiune și chiar a făcut, zilele trecute, o adresă în sensul acesta către Valentin Tatomir, șeful ECFU Motru. Concret, Nănuț propune preluarea atribuțiunilor de serviciu pentru postul de instructor-tracțiune, de către Pleșoaica, după ce postul a rămas vacant în urma disponibilizării celui care-l ocupase. Nănuț vrea să-l promoveze pe omul său de casă fără concurs, deci fără să-i fie verificate competențele pentru acest post. Pleșoaica este unul dintre angajații CFU care-i fac treburile prin gospodărie șefului Nănuț, alături de alți doi salariați, angajați, prin Minprest Serv, și detașați ca lăcătuș, respectiv electrician, la remisa de locomotive și vagoane.



Cine-l protejează pe Nănuț

Nănuț a luat ordonanța în urmă cu câțiva ani de la SNLO, apoi a revenit ca angajat în CEO. În 2012, dintr-o eroare care i-a aparţinut, două vagoane încărcate cu cărbune au deraiat, distrugând şi câteva zeci de metri de cale ferată şi provocând o pagubă de 2,8 milioane de lei. Drept pedeapsă, Nănuţ şi-a pierdut doar temporar funcţia, fără să plătească niciun leu. A fost repus ulterior în acelaşi post de pe care crease prejudicii unităţii, spun unele surse, cu sprijinul unor şefi din AFER Craiova şi al unor politicieni cu influență din PSD. În octombrie 2014 era în categoria personalului în curs de plasare și chiar a făcut grevă cerând să fie repartizat pe postul de șef stație la Rovinari, dar protectorii săi din CEO au zis că-i prea puțin și merită mai mult, așa că l-au promovat șef Secție la Turceni.
Tot filiera PSD este și cea care-l ține în funcție: Valentin Tatomir, social-democrat recunoscut, fost consilier județean la Mehedinți, este una din proptelele lui Nănuț, alături de primarul din Plopșoru, Grigorie Petre, tot pesedist și el, consătean și prieten la cataramă cu șeful CFU Turceni.
Anul trecut, în octombrie, Tatomir l-a iertat pe Nănuț de sancțiuni chiar dacă mai mulți salariați nemulțumiți îi sesizaseră anumite aspecte în legătură cu comportamentul șefului CFU Turceni. În urmă cu puțin timp, Nănuț a ajuns în discuția șefilor săi tot din cauza injuriilor la adresa subordonaților și a comportamentului inadecvat, însă și de această dată problemele au fost trecute cu vederea de Tatomir și sindicalistul Eugen Iovan.
Ce face Nănuț în schimb? Spre exemplu, nu comentează (ba poate semnează și recepții) atunci când două locomotive, reparate pe bani mulți la Călărași, au venit la fel de stricate cum plecaseră.
Dacă CEO reacționează cu comunicate de presă la informații preluate de media de pe bloguri, poate exprima un punct de vedere și asupra problemelor serioase, fiind vorba despre viața salariaților, sau aranjamentele șefului CFU Turceni.



loading...

Citește și

club-panduriix

DOCUMENTE: SITUAŢIE GRAVĂ la Pandurii! SURSE: NEVESTELE ANGAJAŢILOR se plimbă cu maşinile clubului

Noi detalii financiare de la clubul Pandurii ies la iveală! Formația are datorii de peste …

3 comentarii

  1. CEFERISTUL OROPSIT

    DOMNILOR MECANICI LA FURAT DE MOTORINA ATI UITAT CA TOT NANUT VA TINE PALMA . DE UNDE VATI INGRASAT SI DE UNDE AVETI BANI DE MASINI SCUMPE SI DE JOCURI DE NOROC. PE LOCOMOTIVE SANT ADEVARATE CAZINOURI. LIDERUL DE SINDICAT CINE ESTE SI CE FACE. NOI CEILANTI CE SA MAI ZICEM.

  2. Nu se lasă Matei si Horvath pana nu demonstrează ca la gazeta s-au aciuat toate ” Alinutzele”! După ” escavatorul” lui Horvath , vine si ” remisa” de vagoane a lui Matei! Claudelu,remisa e doar mizeria ce o înșirui tu astăzi, fara vreo dovada,moara o înșiruire de știri de tanti Mita, cu vecinele la portița!! A zis unul, l-a scăpat altul!! Ca s-a te scape cineva de o sancțiune, asta doar pentru ziaristi, trebuie mai întâi sa-ți fie aplicată sanctiunea, ca urmare a constatării unei abateri disciplinare, nu doar a unei sesizări!! Ziarist de investigație!! Îți miroase gura si după micul dejun, văd ca de la mari scandaluri ai ajuns in „!remise” sa te lupți cu acarii!!! Esti ca fularu’!!

  3. Degetul Mijlociu

    Domnule ceferist oropsit, aţi uitat să vă completaţi cv-ul şi cu calitatea de agramat.
    Dumneavoastră „ceilanţi” cum vă autointitulaţi sunteţi prea ocupaţi să-i lustruiţi pantofii în fiecare dimineaţă lucrătoare şi uneori şi în week end marelui şef Mandea, cum îi place să-şi zică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.