vineri , 9 decembrie 2016 - 0:05

ȘEFI noi la CE Oltenia! Listele SECRETE

cariera-grigorescu

Ministerul Energiei va numi în această săptămâna noi Consilii de supraveghere la Complexul Oltenia, Oil Terminal şi Societatea de Administrare a Participaţiilor din Energie (SAPE), a declarat, ieri, ministrul de resort, Victor Grigorescu.




Acesta precizează: „Listele sunt finalizate. Este o chestiune de procedură. Săptămâna aceasta vom numi consiliile de supraveghere la SAPE, Oil Terminal şi Complexul Oltenia”, a spus Grigorescu, la finalul unei dezbateri pe teme energetice organizată de Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, scrie agerpres.

Ministrul a refuzat să precizeze numele din liste

Victor Grigorescu: „Au fost liste bune, mi-aş fi dorit să fie mai numeroase. Este o dorinţă a unora de a-şi asuma un proces greu, pentru că, la Oltenia, ca să fii pe listă înseamnă că trebuie să-ţi asumi un proces extrem de complicat, într-o societate aflată într-o situaţie dificilă”, a susţinut Grigorescu. El a adăugat că există liste şi pentru membrii directoratului în cazul complexului Oltenia, iar noul Consiliu de supraveghere, odată ce va fi numit, va putea selecta componenţa directoratului.

Firmă de recrutare și la Hidroelectrica

În ceea ce priveşte conducerea Hidroelectrica, ministrul a precizat că a fost selectată firma de recrutare şi, imediat după semnarea contractului cu aceasta, va fi demarat procesul de depunere a candidaturilor. „Imediat ce semnăm contractul (cu firma de recrutare – n.r.), vom face anunţul public pentru depunerea de candidaturi”, a spus Grigorescu.



loading...

Citește și

cariera-mare-bani

Sindicatele CEO INSISTĂ pentru MAJORAREA primelor angajaţilor companiei!

Angajaţii CEO merită o primă mai mare, spun liderii organizaţiilor sindicale. Aceştia aşteaptă de la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.