ŞEFII CE Oltenia, DECLARAŢII despre bani şi investiţii! Ce se întâmplă cu producătorul de energie!


Membrii Directoratului CE Oltenia au susţinut, vineri, prima conferinţă de presă, în care au făcut o retrospectivă a anului trecut, vorbind însă şi despre planurile companiei pe anul 2018.

Astfel, membrii Directoratului au avut prima întâlnire cu presa, Constantin Bălăşoiu, Ovidiu Bălăcescu, Dan Vasile şi Sorin Boza, preşedintele acestui for, venind cu informaţii despre activitatea CEO pe parte de minerit, energie , dar şi despre conformarea companiei la normele europene, conformare ce trebuie implementată până în anul 2021.

TESA, obiective de performanţă

Sorin Boza: „A fost un an în care acest Complex şi-a propus să fie pe un drum mai bun, care să ne dea o altă stabilitate şi o altă poziţie în piaţa energetică. După validarea de către auditor, spre mijlocul lui aprilie, rezultatele cu care încheie anul trecut vor putea cunoscute. În 2017, producţia de cărbune a însemnat 22,2 milioane de tone şi aproape 15 TW. A fost făcut un pas mare înainte, reuşind să redevenim actorul principal în piaţa de energie, fiind recunoscuţi ca un partener redutabil. 2017, e primul an când toată lumea, TESA, are obiective de performanţă şi personalul este evaluat, este un an în care am semnat un act adiţional la CCM, un an în care am promovat de la D la rating A financiar, un an în care am avut cel mai mare vârf de rambursări la bănci, în care am făcut, pentru prima dată investiţii de peste 100 de milioane de euro. A fost un an bun”, a spus preşedintele Directoratului.

„Am funcţionat fără întreruperi, la toată capacitatea”

Dan Vasile: „Pe parte energetică: Cei 15 TW vorbim de energie electrică s-au produs în toate termocentralele CEO, o dovadă în plus că e nevoie de absolut toate termocentralele. Lucrările de mentenanţă au fost făcute într-un ritm mai redus, asta s-a văzut şi în indicatorii de performanţă, dar am obţinut rezultate care ne oferă perspectiva ca în 2018 să funcţionăm foarte bine. A mers bine Termocentrala Işalniţa, în mod special după realizarea investiţiei de la grupul 7, care a avut ca rezultate reducerea importantă a consumului de gaze, adaosului de hidrocarburi cu implicaţii directe asupra cheltuielilor şi reducerea consumului specific de cărbune. A fost un indice foarte bun de disponibilitate a grupurilor energetice. De asemenea,m pentru Rovinari a fost un an un foarte bun, cu disponibilitate de 98%, reuşind să facem cei 15 TW pe care i-am propus. O să-i realizăm şi în 2018. În acest an, s-au realizat mai multe lucrări de mentenanţă programate şi investiţii care vor avea şi ele un impact asupra funcţionării şi disponibilităţii grupurilor energetice. Continuăm cu investiţii la grupul 5 Rovinari iar la celelalte termocentrale, Turceni şi Craiova 2, lucrările vor duce la îmbunătăţirea funcţionării. Am reuşit să depăşim cu o mobilizare foarte bună, acea perioadă cu zăpezi , cu temperaturi de minus 20 de grade. Am răspuns la toate comenzile DEN, toate capacităţile au fost la datorie. Cantităţile de combustibil de care dispunem ne-au permis să nu avem nicio întrerupere. Le mulţumesc colegilor de la CFR Marfă şi CFR Infrastructură că şi-au adus aportul iar in ultimele trei săptămâni când a fost vârful de sarcină, au răspuns nevoilor de transport cărbune”.

„S-au încheiat contracte pentru menţinerea siguranţei funcţionării utilajelor miniere”

Ovidiu Bălăcescu: „S-a realizat producţia prognozată, atât pentru consumul termocentralelor, cât şi pentru livrarea către diferite persoane fizice şi juridice, Colterm Timişoara, pentru UATAA Motru şi pentru salariaţi noştri care au solicitat cărbune. Activitatea minieră s-a desfăşurat în condiţii normale, totuşi există un blocaj al frontului de lucru generat de legislaţia greoaie. S-au făcut eforturi pentru a putea realiza exproprierile şi scoaterea suprafeţelor necesare din circuitul silvic, pentru a asigura si in 2018 producţia de cărbunele. Programul de mentenanţă a fost realizat încât a susţinut o mai bună funcţionare a utilajelor miniere, s-au realizat achiziţiile publice pentru 2018 care să asigure mentenanţa si pentru acest an. Programul de menţinere a funcţionării utilajelor s-a realizat în proporţie de 75 %, fiind încheiate contracte pentru menţinerea utilajelor în siguranţa funcţionarii. Avem în programul de investiţii continuarea lucrărilor la depozitului de la Roşia, care vor fi realizate în acest an, modernizarea excavatorului de la Lupoaia, care va avea loc până în primul trimestru al anului 2019, este prevăzută modernizarea a încă două excavatoare la Roşia şi Tismana. De asemenea, vom continua demersurile, care sunt avansate în acest moment, pentru scoaterea din circuitul silvic a suprafeţelor necesare pentru fronturile de lucru, continuăm exproprierile pe cauze de utilitate publică pentru Roşia şi Jilţ”, a spus acesta.

Cum va arăta BVC pe 2018

Constantin Bălăşoiu: „Bugetul pe 2018 are două caracteristici importante, este îndreptat spre îmbunătăţirea performanţelor tehnice, programele de investiţii, şi programe de lucrări de mentenanţă, în ideea reducerii costurilor de producţie. Lucrările de reparaţii începute în 2017, vor fi continuate şi finalizate. Societatea, în ultimii ani, nu a reuşit să facă lucrări importante în privinţa programelor de reparaţii, dar bugetul pe 2018 este îndreptat spre aceste tipuri de lucrări. Vom avea un buget care să ne permită să obţinem performanţe economice. Datele sunt simple, tot 15 TW, 22,2 mil de tone de cărbune. O îmbunătăţire a consumurilor specifice, iar în ceea ce priveşte structura bugetului, spre deosebire de anii anterior, el cuprinde şi o majorare importantă a salarizării. Prevede o sumă importantă pentru majorarea salariale”, a spus acesta.

loading...
Loading...

Citește și

Din trader de energie, Surupăceanu se face „bursier”! Are nevoie de un milion de euro

După ce a renunțat, brusc, în 2016, la firma de trading și furnizare de energie …

3 comentarii

  1. Cand ma uit la imaginea conducerii CEO, nu vad decat o adunatura de penali, dintre care cel cu constiinta cea mai intunecata e Dan Vasile. In ceea ce priveste rezultatele, mai lasati caramida jos ca va rupteti pectoralii de atat batut in piept. Nimic nu e cum spuneti, in filiale e dezastru, toata lumea e nemultumita.Rusine !

    • Pe vasalie Il recomanda nevasta pentru postul din director ca nu degeaba e sefa alde dolj. In rest prostie cat cuprinde. Inainte sa se traga in poza cu asemenea impostor, boza at fi trebuit as.l puna sa se hotarasca, mentenanta a fost rara sau deasa ca se contrazice de la o fraza la alta. Asta reprezentand cam o cincime din aberatiile expuse can realizari. Ma intreb daca penalul vasile stie ce inseamna de fapt mentenanta…pun pariu can nici conform dex.ului nu poate asambla cuvantul la energie si minerit. A, la minerit e somnambulu…doctor in dormit si in turnat…

  2. Doar niște îmbuibați, analfabeți funcționali, posesori de limbaje de lemn. Noroc ca bozalau citește forumul GD și a încercat nuanțare a ceea ce înseamnă profit și cum astupa el *gaurile*…Numai ca acestea, *gaurile*, trebuiesc astupate înainte de a latră cu profit….și pana la urma sa asteptam auditul…dacă acesta e intern, atunci vom asista la creanțele istorice introduse în balanta financiara a companiei, dacă auditul e efectuat cu o firma de renume, atunci s.ar putea sa se lase cu zanganit de cătușe. Pe de alta parte dacă ne uitam la cazul ciordel, cu improvizații tehnice aberante pentru salariați și pentru mediu, cu tone de maculatura ce reprezinta studii de fezabilitate, plătite și care nu vor fi puse în aplicație never, cu jaf dovedit inclusiv de Curtea de Conturi…dar care încă se plimba liber după 3 ani…și aceste dobitoace din imagine se bazează pe aceleași principii bolșevice conform cărora hoții nu platesc, au grija cei în slujba cărora se manifesta ca sefutzi ca aceștia sa fie ocoliți de bratul legii pana la prescrierea faptelor. Plăvanii, după chip, de mai sus, veritabili boi-conform aberațiilor scoase pe găurile gurilor, ar trebui priviți cu atenție, ca excelente monumente ale prostiei/naroziei/politichiei ultimilor 29 de ani, în spatele lor se afla încă o suita de încuiați, ce le-au scris aberațiile pe care se străduiesc sa le buchiseasca….sunt armata bolșevica ce va pune capăt brunei de economii gorjenesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.