duminică , 11 decembrie 2016 - 0:21

Şeful Serviciu Permise auto a fost pus sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, cu începere din data 16 august 2016, față de inculpatul:

PREDESCU MIHAIL, ofițer de poliție cu grad profesional de comisar șef și șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: luare de mită în formă continuată, două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Predescu Mihail trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la IPJ Giurgiu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

d) să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;

e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanță și să nu comunice cu acesta direct sau indirect, pe nicio cale;

f) să nu exercite profesia de ofițer de poliție la SPCRPCIV Giurgiu, în îndeplinirea căreia a săvârșit infracțiunile.

Inculpatului Predescu Mihail i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Din ordonanța de dispunere a controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora :

În perioada 5 noiembrie 2015 – 14 decembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail, în calitatea sus menționată, a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (denunțător), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane și a intervenit sau a lăsat să se înțeleagă că va interveni în acest scop la polițiștii examinatori din subordine. La data de 22 decembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail a primit suma de 300 de euro, prin intermediul instructorului auto, pentru promovarea a trei dintre cele cinci persoane.

În cursul lunii iulie 2016, inculpatul Predescu Mihail a acceptat promisiunea primirii unor foloase pentru facilitarea promovării altor două persoane la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, lăsând să se înțeleagă că va interveni pe lângă alți examinatori, subordonați ai săi, în acest scop. La data de 16 august 2016, inculpatul a primit suma de 1.800 lei prin intermediul aceluiași instructor auto.

În perioada august-septembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail, în calitate de examinator, a acceptat promisiuni de bani pentru a facilita promovarea probei practice a examenului auto pentru două persoane, iar pentru acest serviciu, în luna decembrie 2015, a beneficiat de bunuri și de servicii patrimoniale din partea instructorului în valoare de aproximativ 900 de lei.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.).

loading...

Citește și

Ce afacerist român poate FALIMENTA o ţară întreagă!

Trei companii care fac parte din Pan African Minerals Group, controlat de milionarul român Frank …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.