miercuri , 7 decembrie 2016 - 12:38

SENATOR independent, peste 900 de CONTRACTE BĂNOASE cu spitalele de STAT

Senatorul independent Valeriu Todiraşcu, afiliat grupului PNL, îşi foloseşte calitatea de parlamentar pentru a promova interesele firmelor familiei sale, care au aproape 1.000 de contracte cu spitalele de stat.

Invocând interesul public, Todiraşcu a făcut interpelări la Ministerul Justiţiei privind interpretarea unor articole de lege, informaţii folosite ulterior de firmele sale pentru a obţine contracte cu statul. Firmele de familie ale senatorului Valeriu Todiraşcu, membru al Comisiei de Sănătate din Senat, au sute de contracte cu unităţi sanitare din România.                    Mai precis, 906, după cum reiese din ultimele declaraţii de avere şi de interese depuse de senator. Este vorba de contracte cu spitale, institute medicale, direcţii de sănătate, dar şi unităţi militare ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale unor penitenciare. Se pare că ideea de a face afaceri cu statul i-a venit demnitarului în 2012 când a ajuns în Parlament. Atunci senatorul Todiraşcu a trecut, formal, afacerile pe numele soţiei, urmărind doar să nu intre în incompatibilitate. Ulterior, a lucrat la strategia care l-a ajutat să pună mâna pe cheia succesului pentru firmele controlate în acte de soţia sa, Cornelia Todiraşcu. Mai exact, în 2013 parlamentarul a redactat un ghid în care redă cu minuţiozitate, în mai mulţi paşi, cum poate pune o firmă presiune pe instituţiilor publice pentru ca acestea să-i accepte ofertele fără să participe la licitaţii.

Citeste mai mult: adev.ro/obln9j

loading...

Citește și

Vești bune pentru toți elevii!

Mircea Dumitru, ministrul Educației, a semnat ordinul care prevede mai puține teme pentru elevi. Potrivit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.