duminică , 11 decembrie 2016 - 6:02

Senatorii au adoptat noi modificări: UNDE se va putea fuma

fumat

Veste bună pentru fumători. Senatorii au adoptat o serie de amendamente care modifică legea antifumat şi care ar permite fumatul în spaţiile închise. Fumătorii trebuie, însă, să respecte anumite condiţii.

Senatul a decis, marți, că fumatul va fi permis în spații separate, complet izolate și inscripționate special pentru această destinație, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop. Pentru a se putea fuma într-un spaţiu închis, acesta trebuie să fie bine ventilat pentru ca fumul să nu pătrundă în restul încăperilor. Amendamentele au fost aprobate cu 76 de voturi „pentru”, două !împotrivă” şi patru abţineri.  Conform acestor amendamente, spațiul închis va fi definit ca orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este încadrat de pereți de jur împrejur, cu excepția spațiilor cu destinație locativă. Spațiul închis de la locul de muncă este orice spațiu care are acoperiș, plafon sau tavan și care este încadrat de pereți de jur împrejur, aflat într-un loc de muncă. Alte amendamente prevăd că fumatul este permis în spații separate, complet izolate și inscripționate special pentru această destinație, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop. De asemenea, vor fi exceptate de la interzicerea fumatului, pe lângă celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță, și spațiile special amenajate destinate exclusiv pacienților din spitalele de psihiatrie. Fumătorii nu se pot bucura încă pentru că amendamentele trebuie să treacă Camera Deputaţilor care este for decizional.

loading...

Citește și

Nu e glumă: semnul dolarului, semnătura unui deputat. Ascensiunea financiară a revoluționarului Iriza, clădită pe cadavrul Litua

Scopul în viață al deputatului Scarlat Iriza e dat chiar de semnătura sa – simbolul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.