duminică , 11 decembrie 2016 - 6:05

Serviciile secrete și structuri de forță ale statului, în combinații politice

claudiu_mateiSe duc lupte aprige pe frontul nevăzut al politicii locale. În jocurile de culise sunt implicate personaje de la vârful serviciilor secrete, șefii unor structuri judiciare, jurnaliști și politicieni locali importanți care trag sfori pentru a prinde locuri eligibile pe listele electorale pentru alegerile parlamentare.

Relativ recent, la Tg-Jiu a ajuns un fost demnitar de rang înalt, vizita fiind, pentru ochii poporenilor, una cu scop cultural. După întâlnirea oficială a mai avut loc una, mult mai importantă pentru jonglerii politicii locale, așa se face că la lunch au aterizat actuali sau foști colegi de partid ai ministrului, răspândiți acum în trei zări ale politicii. Și cică n-au venit să plătească masa și nici să-i toarne în pahar domnului de la Capitală, nici payerul de la ALDE, nici ăl mai mare șef peste județ, doar să-l salute pe fostul lor coleg. Interesați direct au fost alții care dau din coate să prindă un loc, un singur loc, eligibil pe lista unui partid, pentru a redeveni ”coleg de bancă” cu demnitarul.

Problema nu-i asta, nici pe departe, toți politicienii caută susținere la câte un ”greu” de la București, ci una gravă: printre meseni și-a făcut loc și unul cu grade, șeful unei instituții care ar trebui să joace un rol important în lupta anticorupție la nivelul județului. Nu mă surprinde prea tare apariția acelui personaj în acest cerc, la ce ansamblu de manipulare a putut să dirijeze până le-a pitulat dosarele grele unor rude și apropiați.

Într-o altă gașcă, a celebrilor ”lupi tineri” s-a aciuat de ceva vreme șeful unei structuri de informații din județ (precizez, pentru speculanți, nu SRI). În acel cerc se joacă tare, cu mesaje de la Ponta la vedere. Adică unul care se vrea deputat cu orice preț a cerut locul 3 și fostul șef al PSD i-ar fi răspuns afirmativ într-un mesaj care e practic legitimația ipochimenului de a reveni de pe banca de rezerve direct printre titulari. Culmea, cel care le suflă în pânze e acel șef de serviciu secret, el, însă, un personaj fără secrete.

Se joacă deja tare, foarte tare. Chiar zilele trecute un primar pasionat de vânătoare l-a pus la colț pe deputatul de pe colegiul său. Aranjamentele în partea aia de județ se pun la cale la chermezele de la foișorul Americanului de pe malul Gilortului, strategul fiind un fost ”greu” din MAI, acum retras la viloiul de vacanță de sub munte. Vor să-l scoată din joc pe deputat si să-l plaseze în cursă pe ăla cu pașaport de la Ponta și cu susținere de la consătenii săi gradați, copiii de suflet ai strategului refugiat la Crasna.

În tot acest țintar apar și manipulatorii, împănați cu bancnote, și orientați către țintă. Jocul e mizerabil și mai toți ăștia și-au schimbat tonul, au devenit cazoni, răspund doar cu ”să trăiți!” și ”am fost informați”. Nu știam că milităria se ia așa repede și pe ”civili”.

O singură chestiune de final: bă, da’ un selfie nu vă faceți și voi, pentru presă, că alte instituții au album cu voi, să vă etichetați pă Fb, domnu’ colonel Cutare, cu domnu’ comisar șef Cutărescu, și cu domnii politicieni Rușinescu, Popescu și Rușescu, simțindu-se cu mațu’ plin la …Terasă.




loading...

Citește și

Corupția și indiferența ucid în continuare

Acum un an, România s-a trezit în fața unei tragedii fără margini, ce a modificat …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.