sâmbătă , 10 decembrie 2016 - 20:27

Simpozion cu participare INTERNAȚIONALĂ la Târgu-Jiu

simpozion-ONG-3

Profesori din mai multe țări europene s-au întâlnit la Târgu-Jiu, joi, în cadrul simpozionului „Blend-it”, axat pe metode de predare în școli. La Gorj, de organizarea simpozionului, dar și buna implementare a acestui proiect Blend-It, s-a ocupat Asociația Edulifelong condusă de Iohana Udrescu.

simpozion-ONG1

Evenimentul a reunit educatori, profesori, experți și cercetători care au dezbătut subiecte legate de transformările ce sunt necesare învățământului. Participanții au făcut schimb de idei și strategii, pentru a le depista pe cele mai potrivite sistemului de învățământ din țara noastră. Fiecare participant a prezentat situația învățământului din țara sa. Simpozionul „Blend-it” a fost posibil grație programului Erasmus+ și a reunit participanți din șase țări. Alte întâlniri de acest fel au avut loc în Portugalia în noiembrie 2014, Austria în ianuarie 2015, în luna mai 2015 a avut loc un schimb de studenți în Italia, iar în toamna anului trecut-în Belgia. În aprilie anul acesta, elevi din toate țările participante au mers în Spania, unde au împărtășit experiențe despre diferitele metode de predare-învățare cu scopul de a îmbunătății activitățile de la clasă.

loading...

Citește și

Nu e glumă: semnul dolarului, semnătura unui deputat. Ascensiunea financiară a revoluționarului Iriza, clădită pe cadavrul Litua

Scopul în viață al deputatului Scarlat Iriza e dat chiar de semnătura sa – simbolul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.