luni , 5 decembrie 2016 - 20:36

Sindicatele s-au săturat! GREVĂ GENERALĂ!

fnsa-1

Sindicatele din administraţie vor relua acţiunile de protest suspendate şi vor declanşa, începând cu 31 octombrie, greva generală pe durată nedeterminată, conform unui comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

„Conferinţa extraordinară a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a hotărât reluarea acţiunii de protest suspendate, şi anume greva generală pe perioadă nedeterminată, ca urmare a faptului că angajamentele viceprim-ministrului Vasile Dîncu de soluţionare a revendicărilor noastre până la finalul lunii septembrie nu au fost respectate. Prin urmare, participanţii la conferinţă au hotărât declanşarea grevei generale pe perioadă nedeterminată, începând cu 31 octombrie 2016”, precizează reprezentanţii FNSA.

Strângere de semnături

Aceştia subliniază că, „pentru a elimina orice motiv al Guvernului României de a contesta legalitatea participării la greva a salariaţilor pe care îi reprezentăm”, va fi demarată din nou procedura pentru strângerea de semnături, deoarece tabelele iniţiale conţin acordul pentru participarea la greva generală pe perioadă nedeterminată, începând cu 19 iulie.

Revendicări

Revendicărilor sindicaliştilor din administraţie vizează, printre altele, acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru (prin această modificare legislativă se elimină discriminările, de genul celor când, din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept, iar alţii nu) şi acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală. „Menţionăm că aceste solicitări au fost formulate ca măsuri compensatorii pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publica locală şi celelalte categorii de bugetari, până la intrarea în vigoare a Legii unice de salarizare, act normativ pe care îl solicităm de peste 10 ani”, mai semnalează reprezentanţii FNSA.

A.C.




loading...

Citește și

baiat-mondialx

ACUZAT că se folosește de povestea emoționantă a băiatului de la Mondialul din centrul Târgu Jiului

Aproape seară de seară în fața magazinului Mondial din centrul Târgu Jiului, un tânăr stă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.