luni , 5 decembrie 2016 - 12:28

Situație grea în companie! Ce se întâmplă cu SALARIAȚII!

cariera-rosia

Acționarii Minprest Serv SA vor analiza, abia la începutul lunii viitoare, bugetul de venituri și cheltuieli al societății pentru acest an, sau pentru cât a mai rămas din anul în curs. Practic, firma la care CEO deține pachetul majoritar de acțiuni a funcționat, până în luna august, atunci când a fost aprobat BVC, pe o proiecție bugetară. Chiar dacă e previzionat un profit pentru acest exercițiu financiar, firma și-a redus considerabil numărul de salariați, dar și cuantumul veniturilor pe care aceștia le încasează.




Pe scurt, situația Minprest Serv SA se prezintă în felul următor: veniturile societății, comparativ cu anul precedent, au scăzut cu 12 milioane de lei, iar cheltuielile salariale cu 7 milioane. În aceste condiții, firma a estimat un profit de 117.000 de lei pentru acest an, adică cu aproape 900.000 de lei mai mic decât cel din anul trecut.
Îngrijorător este faptul că numărul de salariați care au părăsit firma sau vor încetat raporturile de muncă cu aceasta până la finele anului este de 431. Într-un document al Minprest se menționează că motivul pentru scăderea numărului de angajați este redimensionarea contractelor încheiate cu CEO, în sensul renunțării de către compania energetică la o parte din serviciile prestate de salariații societății. Trebuie menționat că 830 de salariați ai Minprest sunt remunerați cu salariu minim pe economie, iar câștigul mediu este de 1.107 de lei, în timp ce membri AGA și cei ai CA sunt plătiți cu 1.780 de lei, lunar.

Adrian Georgescu








loading...

Citește și

facs-datorii1x

Senatorul Dian Popescu, EXECUTAT SILIT de bănci. Unul dintre creditori vrea să-i scoată bunurile la vânzare. Firma noului său aliat, Vintilescu, cu sechestru de la Finanțe

Copreședintele ALDE, Dian Popescu, a eșuat lamentabil în afaceri, firma la care deține jumătate din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.