vineri , 9 decembrie 2016 - 3:54

Spectacol pentru DONATORII de ORGANE și cei pe care i-au salvat!

Nelu Pochea
Nelu Pochea

Asociația Transplantaților din România (ATR) a împlinit 20 de ani de activitate. Cu acest prilej, membrii ATR dedică întreaga luna iulie donatorilor de organe știuți și neștiuți, potrivit unui comunicat de presă al ATR. Spiritul lunii iulie va fi acela al recunoştinţei, mulţumirii şi comemorării.

ziua-donatorilorVor fi organizate, în 20 de localităţi din ţară, ceremonii religioase de pomenire a Donatorilor – Îngeri. La ceremonii pot participa pacienţi, dar şi cei care au nevoie de transplant, donatori, familiile donatorilor, medici specialiști, coordonatorii de transplant. Și la Târgu-Jiu au loc manifestări dedicate Lunii donatorilor. În centrul municipiului Târgu-Jiu are loc astăzi un spectacol muzical în Amfiteatru. Spectacolul face parte din evenimentele dedicate „LUNII DONATORULUI DE ORGANE DIN ROMÂNIA” și este o formă de mulțumire, respect și omagiu, față de donatorii de organe. Organizatorii spectacolului sunt: Asociația Transplantaților din România, Primăria Municipiului Târgu Jiu, și Farmacia Belladonna. „Pe 16 iulie s-au împlinit 20 de ani de activitate a Asociației Transplantaților din România. Dorim ca în 20 de orașe din țară să se facă o slujbă de comemorare a donatorilor. Vrem ca cetățenii să afle poveștilor donatorilor, dar și ale transplantaților. Vom avea o slujbă religioasă la ora 13,00, apoi vom împărți câteva pachete. După amiază, vom organiza un spectacol. Eu am transplant renal, tatăl meu m-a salvat. Dacă nu făceam transplantul, eram pe dializă mereu, făcusem deja. Am avut noroc că am găsit donator”, a spus Sorin Floarea, unul dintre organizatorii evenimentului.

Povestea unui transplantat

Pe scenă, ca prezentator va urca scriitorul-jurnalist Nelu Pochea. Acesta a avut nevoie de un transplant în 2009, iar soția sa l-a salvat: „Cea mai grea încercare a fost cea în care am aflat că trebuie să fac un transplant renal. Am avut o operație în urmă cu șase ani. În rest, am trecut prin dificultăți în viață, am avut o casă de făcut și am luată-o de la zero amândoi, dar eu sunt foarte puternic și hotărât și îmi place să muncesc. Pe lângă pasiunea pe care o am pentru scris, lucrez și ca textier, interpret, dar cel mai mare hobby pentru mine a fost munca în gospodărie. Este o plăcere nestăvilită să lucrez la mine acasă. Am făcut o casă foarte mare și nu o spun să mă laud, o spun pentru că am făcut totul cu drag și în afară de încercarea de acum șase ani nu am trecut prin mari greutăți. Totul s-a întâmplat fără să ne dăm seama. Mă durea capul și eu credeam că am această durere de la activitățile complexe în care eram implicat. Eu aveam tensiunea arterială mărită, deși mereu o avusesem bună, până când am avut o problemă la ochiul stâng și nu puteam să mai văd bine. Am mers la București și atunci am aflat că este altceva. Am rămas la spital internat și m-au diagnosticat cu o boala de rinichi și am avut nevoie de transplant. Rinichii se aflau în incapacitatea de a mai filtra și ăsta a fost motivul pentru care a trebuit să mă îndrept către un transplant renal. Am șase ani de când trăiesc cu rinichiul de la soția mea și este totul foarte bine. Mă simt așa bine cum nu m-am simțit niciodată. Sunt mai atent cu viața. Și soția mea este bine, mergem periodic la control la Cluj”, a spus Nelu Pochea.

loading...

Citește și

Profesorul dr.Mircea Beuran a rămas orfan

Și doctorii plâng câteodată. Și plâng pentru că au de ce. Plâng că rămân orfani. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.