Tânăr băut, din Botorogi, scos de poliţişti din avion pentru că a înjurat echipajul

avion-pasageri

Poliţişti din cadrul Postului de Transporturi Aeriene Craiova au fost sesizaţi marți noaptea de către controlorii de trafic din cadrul Turnului de Control al Aeroportului Craiova cu privire la faptul că, la bordul unei aeronave, care circulă pe destinaţia Barcelona-Craiova, se află un pasager turbulent şi care a deranjat ceilalţi pasageri precum şi echipajul de bord. Pasagerul, care era din comuna Dănești, a fost amendat.

Reprezentanții Postului de Poliție Transporturi Aeriene din Dolj au fost sesizați, marți noaptea, în jurul orei 00.15,  de către controlorii de trafic din cadrul Turnului de Control al Aeroportului Craiova cu privire la faptul că, la bordul unei aeronave, care circula pe destinația Barcelona-Craiova, se află un pasager turbulent. Gorjeanul pus pe scandal ar fi deranjat atât pasagerii, cât și echipajul de bord. În baza celor sesizate, poliţiştii s-au deplasat la bordul aeronavei unde a fost identificat şi preluat pasagerul, identificat că fiind vorba despre Voicu Ştefan, de 30 de ani, din comună Dăneşti, sat Botorogi. Astfel, în urmă verificărilor efectuate de poliţişti şi a relatărilor verbale ale echipajului de bord, s-a stabilit faptul că bărbatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a respectat indicaţiile echipajului, totodată acesta adresându-le expresii şi cuvinte jignitoare. „S-a stabilit faptul că bărbatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a respectat indicațiile echipajului, totodată acesta adresându-le expresii și cuvinte jignitoare. Pentru comportamentul sau si pentru expresiile jignitoare adresate echipajului, poliţiştii i-au aplicat celui în cauza o sancţiune contravenţională de 500 lei”, a precizat Amelia Barbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

loading...

Citește și

caruta2

Cu CĂRUȚA plină ochi pe cel mai circulat BULEVARD din Târgu Jiu!

O tânără din Târgu Jiu ne-a semnalat că pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târzu Jiu, …

Un comentariu

  1. Taranii și avioanele… sau mai bine zis taranii romani și civilizația. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.