Te pregătești să-ți împodobești casa de sărbători ? Cum eviți excesele


Este foarte bine să-ți faci din timp planuri legate de decorațiunile de sărbători, menite să-ți transforme casa într-un cămin ospitalier, gata să-și primească invitații. Din dorința de a obține frumosul cu orice preț, riști însă să obții efecte contrarii. Iată regulile de care e bine să ții cont!

Propune-ți o temă
Mai întâi de toate, propune-ți o temă sau un stil. Poți decora casa în stil rustic sau, dimpotrivă, într-un stil elegant, șic. Poți alege o temă montană sau una maritimă. În funcție de temă, alege culorile și accesoriile de decor. Tot în funcție de temă vei alege tacâmurile, vesela și decorațiunile care se vor afla pe masa de sărbători. Fii consecventă cu tema aleasă, nu combina stilurile!

Alege lumina potrivită
Iluminatul încăperilor este foarte important pentru atmosfera de sărbători. Chiar dacă ești tentată să aprinzi lustra cu 10 becuri, gândește-te că o lumină blândă, caldă, este mai potrivită. Prin urmare, plasează în casă, în mai multe locuri – lângă fotolii sau în vecinătatea măsuței de cafea – veioze sau lămpi cu picior, care filtrează lumina la modul cel mai plăcut. Mai poți folosi și spoturi luminoase sau lumânări parfumate.

Optează pentru 2-3 culori dominante
O singură culoare dominantă într-o încăpere creează o atmosferă rece, prea multe culori dau o senzație de amețeală. Alege 2-3 culori cu care să jonglezi în camera în care-ți primești oaspeții. Optează pentru pentru alb, auriu, argintiu sau bronz, care se armonizează frumos cu roșul, albastrul închis sau verdele decorațiunilor din pomul de iarnă.

Nu încărca masa festivă
O masă festivă reușită este în primul rând sobră. Mici decorațiuni de sezon își au, desigur, locul, cu condiția să nu abuzezi de ele. Prea multe accesorii și bibelouri, oricât de haioase, sufocă invitații la masă și le restrâng spațiul. Atenție la accesoriile cu paiete sau cu strasuri, care trebuie plasate cât mai departe de farfuriile cu mâncare. Atenție și la sfeșnicele sau aranjamentele florale prea înalte, care mascheză invitații așezați de partea opusă a mesei. Culorile trebuie să fie în armonie cu cele din încăpere, dar în tonuri mai calme. Farfuriile pot fi, foarte bine, de un alb imaculat sau într-o nuanță neutră, pentru a nu concura cu decorațiunile din încăpere.

Folosește instalațiile luminoase potrivite
Desigur, vei fi tentată să decorezi casa sau balconul cu instalații luminoase. Alege câteva ghirlande de bun gust, care emit o lumină suportabilă, și cu beculețe care nu clipesc isteric. Evită ghirlandele cu luminițe de un roșu, albastru sau verde intens, care obosesc ochii și dau o stare de nervozitate. Nu pune ghirlande în locuri destinate odihnei – în dormitor, spre exemplu, sau în camera copiilor – , plasează-le mai degrabă în balcon.

sursa: clickpentrufemei.ro

loading...
Loading...

Citește și

Petele de ulei de pe aragaz se pot curăța cu gumă de șters. Alte sfaturi practice pentru curățenia casei tale

Pentru multe dintre noi curățenia casei pare o crovoadă. Avem o veste bună pentru tine! …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.