marți , 6 decembrie 2016 - 21:49

Timbrul de Mediu dispare de la 1 ianuarie 2017

taxa-auto

Timbrul de mediu a fost una dintre cele mai controversate taxe ale ultimilor ani, indiferent de numele pe care l-a purtat, nenumăratele procese și schimbările de formă propulsând această taxă printre cele mai dur contestate plăți impuse de stat. Însă, de la 1 ianuarie 2017 lucrurile se vor schimba. Camera Deputaților a adoptat în unanimitate, în calitate de for decizional, un proiect de lege care presupune eliminarea unor taxe nefiscale, printre ele numărându-se și timbrul de mediu.

Astfel, la începutul anului viitor, timbrul de mediu va dispărea, dacă nu vor exista contestații asupra acestui proiect de lege. În acest moment, proiectul trebuie promulgat de președintele țării pentru a intra în vigoare. Trecerea acestuia prin forurile decizionale s-a făcut într-un timp record, mult mai repede decât a făcut-o orice alt proiect. Totuși, pentru importatorii de mașini anularea timbrului de mediu poate reprezenta o lovitură destul de importantă. Ei au precizat că forma și modul în care era acesta aplicat era eronat, dar că principiul de bază este unul corect și trebuia doar regândită forma de aplicare. Deoarece programul Rabla era finanțat din această taxă, este posibil ca anul viitor programul să dispară, ceea ce înseamnă că vânzările de mașini noi vor fi afectate și odată cu ele o întreagă industrie. Este preconizat ca producția locală de mașini să scadă cu până la 30% anul viitor, ceea ce va afecta direct locurile de muncă din cele două fabrici din România, dar și indirect pe cele ale furnizorilor locali care livrează componente.

Inițiatorii proiectului au declarat că pierderile provocate industriei auto de anularea timbrului de mediu vor fi compensate de alte măsuri, dar acestea nu au fost anunțate. Poziția industriei locale este susținută și de Ministerul Mediului, ai cărui reprezentanți au declarat: “[…] eliminarea timbrului de mediu în forma actuală fără să punem altceva în loc, are consecinţe nefaste, atât pentru instituţia Fondului de Mediu din care finanţăm toate aceste programe, Rabla Plus, Rabla Clasic, Casa Verde. Vorbim de de 1,2 miliarde de lei care sunt în derulare în clipă de faţă la Fondul de Mediu. Timbrul de mediu este o sursă foarte importantă de venit la Fondul de Mediu. Din punctul meu de vedere şi asta este ceea ce am discutat foarte mult la nivelul grupului de lucru, categoric am înţeles acest timbru de mediu actual şi pentru că este declarat ilegal şi pentru că este inechitabil în forma în care există. Trebuie abrogat, dar în acelaşi timp înlocuit cu o altă modalitate”.

Timbrul de mediu a fost introdus în anul 2013, după mai multe modificări ale taxei, care au fost toate declarate ilegale de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. La începutul acestui an, decizia s-a repetat și în cazul Timbrului de Mediu, acesta fiind declaran ilegal, iar statul roman obligat să restituie banii încasați. De aceea, au fost cautate soluții pentru înlocuirea Timbrului de Mediu, dar acestea nu au apucat să fie aplicate. Ministrul Mediului declara: “Una din variantele pe care noi am luat-o în calcul a fost o taxare a consumului de combustibil. Un pachet în doi piloni. Pe de o parte o taxare a combustibilului cu o sumă mică de fapt, care s-ar fi regăsit într-un impact de maximum doi lei pe un plin de benzină pe lună şi un pilon de impozitare diferenţiată, pentru că în clipa de faţă noi nu impozităm în mod diferenţiat în funcţie de norma de poluare a motorului”.

loading…



loading...

Citește și

cumintenia-pamantului-brancusi

Cei care au DONAT pentru Cuminţenia Pământului îşi vor primi banii ÎNAPOI!

Premierul Dacian Cioloș a declarat, duminică, la Digi24, că există în continuare intenția de a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.