duminică , 4 decembrie 2016 - 5:53

TISA, invitat special la Herculane

festival-pin-negru

La sfârșitul săptămânii trecute, Ansamblul Tisa din Tismana a fost invitat la Festivalul Pinul Negru de Banat care a avut loc la Băile Herculane. 

festival-pin-negru-2

Ansamblul de Datini și Obiceiuri Populare Tisa a susținut un program artistic în cadrul celei de a XII-a ediții a acestui important festival. ,,TISA din Tismana a susţinut un program în cadrul spectacolului ce a avut loc în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia acestui proiect deja cu tradiţie în această extraordinar de frumoasă zonă. Pentru invitaţie şi încrederea acordată, pentru modul în care au decurs lucrurile, dar şi pentru respectul cu care am fost primiţi, mulţumim organizatorilor”, a spus artista Maria Corlan Mischie, cea care coordonează acest ansamblu. Festivalul „Pinul Negru de Banat” a cuprins, ca de obicei, și o paradă a portului popular, expoziții de meșteșuguri tradiționale și de pictură, desene și fotografii etc. Prima ediţie a festivalului a avut loc în anul 2004, fiind iniţiat în cadrul Proiectului Pădurile de Pin Negru de Banat – Parte a Reţelei NATURA 2000, al cărui obiectiv este conservarea pe termen lung a pădurilor submediteraneene de Pinus Nugra Banatica incluse în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

loading...

Citește și

copii-dizabilitati01

Sărbătoare la Centrul de Recuperare din Târgu Jiu

Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap din Tg-Jiu a sărbătorit un an de activitate. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.