Trenul InterRegio București-Târgu-Jiu a stat 4 ORE în Gara Caracal! Câtorva gorjeni li s-a făcut RĂU în vagoanele ÎNCINSE!


Zeci de pasageri din Gorj, la destinație după mai bine de 480 de minute de întârziere!

Trenul Inter Regio nr.1823 care a plecat duminică la ora 8.55 din gara București Nord via Târgu-Jiu, acesta urmând să sosească la destinație laora 14.30, a avut o întârziere de peste opt ore. Din motive înexplicabile de către SNCFR, trenul respectiv a staționat patru ore în stația CFR Caracal, fără ca pasagerilor să li se spună ceva, călătorii fiind nevoiți să rămână în vagoanele super încinse de la temperaturile caniculare înregistrate duminică în toată țara, fără apă sau aer condiționat. Unor călători din Gorj li s-a făcut rău și au coborât pe peron pentru a se răcori.

După cele patru ore de staționare în Caracal, la temperaturi insuportabile și într-o mare bătaie de joc privind comunicarea, trenul s-a urnit, dar colosul pe șine a fost deviat spre Piatra Olt, susțin călătorii revoltați că urmau să ajungă la destinație extrem de târziu. Abia la ora 18.30, deși trenul ar fi trebuit să sosească de patru oare la Târgu-Jiu, acesta a ajuns în Piatra Olt, locul în care s-a pus iar pe așteptare, asta spre nemulțumirile tuturor pasagerilor pregătiți să găsească alternative pentru a ajunge la destinație. ,,Am plătit biletul dar îmi vine să mă dau jos și să iau un autobuz, ceva. Și dacă mă ia cineva la ocazie tot ajung mai repede. În ritmul ăsta nici la 22.30 nu ajungem la Târgu-Jiu. CFR este o mare bătaie de joc, nimeni nu ne spune nimic, nici ce s-a întâmplat, nici cât staționăm, ne țin pur și simplu în vagoanele astea super încinse și dacă întrebăm ceva toți dau din umeri”, a declarat un tânăr din Târgu-Jiu care spune că avea o urgență medicală dar nu a mai putut ajunge la medicul la care avea programare, deoarece trenul nu l-a dus acasă la ora stabilită.
Nici scuze

,,Acum în Piatra Olt se schimbă iar locomotiva. Nu mai putem. Avem copii cu noi, nu ne-am luat de mâncare și nici apă suficientă deoarece știam că ajungem repede la Târgu-Jiu. Nu voi mai călători niciodată cu trenul. Biletul scump, iar condițiile sunt de rahat”, a declarat și o pasageră la fel de revoltată.
,,Nu știu când mai ajungem la Craiova în ritmul ăsta. Urmează Balș și noi nu ne mișcăm deloc, de atâtea ore. Ne spun că în Craiova se formează un alt tren. O să ajungem la Târgu-Jiu după 14 ore. Sunt în trenul groazei”, a spus un altul.
Abia la ora 19.00, duminică, trenul InterRegio plecase din Piatra Olt, călătorii fiind pictisiți, obosiți și flămânzi. Toți au spus că vor găsi o alternativă de a călători la București deoarece trenul nu mai este, la asemenea incidente pentru care SNCFR nici măcar nu își cere scuze.

CFR Călători, într-o permanentă întârziere

4,5 milioane de minute de întârziere s-au înregistrat anul trecut la CFR Călători. Prin comparaţie cu 2016, întârzierile, în loc să scadă, au crescut cu mai mult de un procent. Îngrijorător este că de la an la an, întârzierile sunt tot mai mari. Compania de stat reuşise să îmbunătăţească situaţia în 2014, când întârzierile au scăzut la 2,22 milioane de minute. Luând în calcul un parcurs total al trenurilor CFR Călători de 57 milioane tren – kilometru, rezultă că fiecare tren a întârziat la fiecare kilometru câte cinci secunde. Cât despre despăgubiri, doar 70 de călători au primit anul trecut înapoi 35% sau 50% din costul biletului. Dar nu pentru rutele interne. Conform unui regulament al UE, compania trebuie să acorde despăgubiri călătorilor pentru întârzieri, însă statele membre pot acorda derogări. CFR Călători a primit astfel derogare pentru rutele din România și pentru cele din afara UE. Singurele rute pentru care compania de stat plătește despăgubiri pentru întârzieri sunt cele internaționale, mai precis, state din UE.

loading...
Loading...

Citește și

Contract de muncă, prelungit cu încă un an la Complexul Energetic Hunedoara!

Contractul colectiv de muncă al angajaţilor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a fost prelungit …

Un comentariu

  1. Si trenul Bucuresti Targu Jiu care a plecat la 14,45 din Bucuresti a stat tot in Caracal 5 ore. Daca tot se cunostea problema de dimineata de ce nu au fost anuntati pasagerii sa nu se mai urce in acest tren la 14,45? Multe trenuri au avut aceasta problema ieri si cele de la Bucuresti si cele dinspre Bucuresti. S-a facut de catre CFR in cunostinta de cauza. Trebuiau anulate. Ar trebui facute sesizari. Iei banii calatorilor stiind ca nu poti sa ii duci la destinatie decat cu mare intarziere si nici nu ii anunti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.