marți , 12 decembrie 2017 - 10:39

Turiştii care voiau să urce la Rânca, forţaţi să se întoarcă acasă! „Au închis abuziv drumul!”

drum-inchis-ranca

• Circulaţia închisă spre Rânca, motiv de ceartă între cabanieri şi autorităţi

Decizia autorităţilor de a închide circulaţia spre Rânca a creat mari nemulţumiri cabanierilor din Rânca dar şi turiştilor care au fost nevoiţi să se întoarcă acasă. Preşedintele Asociaţiei Consesionarilor din Rânca acuză reprezentanţii CNADNR că au închis drumul fără motiv. Ion Tudor, directorul SDN Târgu Jiu, vine cu replică şi spune că au fost respectat toate procedurile legale pentru închiderea circulaţiei spre Rânca.

Vineri seara de la ora 20:30 şi până sâmbătă dimineaţa la ora 07:00, circulaţia spre Rânca a fost închisă din cauza viscolului, anunţă autorităţile. Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Consesionarilor din Rânca, spune că circulaţia spre Rânca a fost închisă deoarece reprezentanţii CNADNR nu au vrut să fie deranjaţi pe timp de noapte, în cazul în care era nevoie să intervină, şi nu pentru că în staţiune era viscol. „Au închis circulaţia spre Rânca deşi nu era nicio pană de vânt. Peste 15-20 de maşini au stat la cozi timp de 2-3 ore. Foarte mulţi turişti au fost nevoiţi să se întoarcă sute de kilometri, până în Bucureşti, Teleorman sau Craiova. Unii dintre ei au rămas în Novaci sau Baia şi au venit sâmbătă dimineaţa, însă nu toţi. Au fost, într-adevăr rafale de vânt, vineri pe zi, dar seara, când au închis ei drumul nu a mai bătea deloc vântul. Cei de la CNADNR au zis că nu vor să intervină pe timpul nopţii şi de aceea au închis circulaţia. Vreau să vă spun că nu era deloc zăpadă viscolită pe drum”, a declarat Constantin Pănescu.

Turiştii au fost nevoiţi să se întoarcă acasă

Cei care voiau să urce la munte au fost, de asemenea, foarte supăraţi de închiderea drumului spre Rânca şi acuză autorităţile de incompetenţă. „Din discuția cu cei din echipa de control a reieșit clar că motivul principal a fost faptul ca au coborât majoritatea utilajelor la Târgu Jiu şi că nu au personal în munte suficient şi nu pot asigura decât pe timpul zilei deszăpezirea traseului. Aşadar, cei de la SND au închis abuziv drumul, nefiind pregătiți pentru o simplă zi mai capricioasă din mijlocul primăverii la munte. Drumul a fost închis datorită incompetenţei sau rea voinței”, a spus Adelin Maria, unul dintre turişti.

Ion Tudor: „Drumul a fost închis conform procedurii”

Directorul SDN Târgu Jiu a declarat că în Rânca a fost viscol foarte puternic şi de aceea s-a luat decizia de a se închide circulaţia. „Drumul a fost închis conform procedurii, s-a făcut avizul, s-a semnat şi a fost trimis şi la Bucureşti. Toate instituţiile statului au fost informate de această decizie. Aşa cum toată iarna am reuşit să asigurăm condiţiile de siguranţă, aşa am făcut şi acum. Pentru noi cel mai important lucru este siguranţa participanţilor la trafic, viaţa oamenilor. Am închis drumul pentru că viscolul a fost foarte puternic. Până şi autofreza noastră a rămas înzăpezită şi a fost nevoie să intervenim cu o freză mai mare pentru a o deszăpezi. A fost un viscol foarte puternic, nici măcar unimogul nostru nu a putut să înainteze timp 20 de minute”, a spus Ion Tudor.

loading...
Loading...

Citește și

Emoționant! Împreună de sărbători, la Complexul de Îngrijire și Asistență Suseni

Ca în fiecare an, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj a pregătit …

Un comentariu

  1. asa este la noi….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.