miercuri , 22 noiembrie 2017 - 9:08

Ultima „găselniță” a celor de la Pandurii: Se salvează de faliment prin procese!

Deși clubul este amenințat de faliment, actualii conducători de la Pandurii se războiesc acum în procese cu foști antrenori și jucători. Sperând să scoată bani din piatră seacă, gruparea de fotbal gorjeană a dat în judecată antrenorii şi jucătorii care n-au mai revenit de la cabine pentru a disputa repriza a doua a meciului cu ASA Târgu Mureş, din ediţia trecută a campionatului Ligii 1.

 

Vești bune, deocamdată, pentru Pandurii Târgu Jiu. Ieri, Tribunalul Gorj, prin decizia judecătorului sindic, a decis să amâne pronunțarea unei soluții privind cererea de intrare în faliment a clubului Pandurii, înaintată de administratorul juridic al grupării de fotbal gorjene, Emanoil Ciobanu. Astfel, până pe 11 ianuarie, anul viitor, nu se va mai consuma nimic pe cale decizională din partea instanței, totul venind ca o mare gură de oxigen pentru Pandurii. Până atunci, clubul continuă procedura vânzării activelor pentru a onora plățile la care s-a angajat în Planul de Reorganizare. În altă ordine de idei însă, CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu își continuă aventura la tribunal, după ce și-a dat în judecată antrenorii şi jucătorii din celebrul caz ”Târgu Mureş”, când echipa condusă atunci de Petre Grigoraș a refuzat să mai intre pe terenul de joc în repriza a doua cu ASA, dispută din ediţia trecută a campionatului Ligii 1. ”Am deschis şi procese împotriva jucătorilor, deci pe două fronturi încercăm să recuperăm sumele. În cazul în care pierdem acest proces, de la ei, pentru că ei au părăsit terenul. Antrenorii, staff-ul tehnic. Asta este! Eu trebuie să iau toate măsurile de siguranţă ca să nu pun în pericol creditorii şi să asigur funcţionarea clubului. Chiar şi organizatorul de competiţii. Trebuia să cunoască regulamentul. Chiar dacă lua bătaie cu 10-0 atunci, nu avea importanţă, erau doar trei puncte. Nu primeam amendă de 130 mii şi cele trei puncte de depunctare. Eram pe locul 13 şi luam 140 mii”, a declarat administratorul special al CS Pandurii Târgu Jiu, Marin Golea. Acţiunile au fost depuse în instanţă vineri, 6 octombrie 2017, vizaţi fiind 13 foști jucători ai echipei oltene. Totodată, clubul de fotbal gorjean se războiește în instanță şi cu Federaţia Română de Fotbal, cerând anularea sancţiunilor dictate de FRF, după cazul ”Târgu Mureş”. Unul dintre principalii creditori ai clubului aflat în insolvență, Marin Condescu, visează chiar la o reprimire a pandurilor în Liga 1, indiferent de locul pe care îl va ocupa la finele sezonului actual al Ligii 2. ”Dacă vom câştiga, echipa Pandurii va trebui să fie reprimită în următorul sezon indiferent de locul pe care îl va ocupa în actualul sezon! Pe lângă asta, vom cere şi aproximativ 1,2 milioane de euro, bani care ni s-ar fi cuvenit dacă nu am fi retrogradat”, a declarat Condescu. Echipa retrogradată la finalul sezonului trecut al Ligii I, a acționat în judecată Federaţia Română de Fotbal, dorind să demonstreze că a fost penalizată pe nedrept cu trei puncte, după ce a ieşit de pe terenul îngheţat în meciul cu ASA Târgu Mureş, partidă pe care a pierdut-o, de asemenea, la ”masa verde”. Și aici, următorul termen din proces se va derula pe 1 noiembrie.

loading...
Loading...

Citește și

„Panduri” umiliți din nou la Târgu Mureș

Runda cu numărul XVIII a ligi secunde de fotbal a adus o nouă umilință pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.