luni , 20 noiembrie 2017 - 6:05

Un TÂNĂR, tată a doi copii, şi-a găsit sfârşitul în LACUL MORŢII din Rovinari! Proprietara, fost CONSILIER SUPERIOR al ANAF: „Cine îi pune să se ducă acolo?”


• În locul GROAZEI au căzut VICTIME pescari dar şi copii! Zona e nesemnalizată şi neîngrădită!

Un tânăr din Rovinari, în vârstă de 33 de ani, a murit electrocutat în lacul de lângă Rovinari. Undiţa lui s-a agăţat de firele de înaltă tensiune aflate deasupra locului în care pescuia. Tragedia s-a întâmplat în urmă cu trei săptămâni, bărbatul lăsând în urmă soţia şi cei doi copii mici, cu vârste de şapte luni, şi un an şi nouă luni.
Rovinărenii merg la scăldat şi pescuit, neştiind că lacul e proprietate privată, zona nefiind semnalizată şi neîmprejmuită. Interesant este că nici autorităţile şi nici proprietarul nu-şi asumă vreo responsabilitate pentru cazurile mortale care au avut loc până acum.


Este vorba despre George Neagu care, în data de 4 august, a mers la pescuit într-un loc în care, de-a lungul timpului, copii şi oameni mari şi-au pierdut viaţa – un lac, lăsat fără împrejmuire şi fără semne care să atenţioneze că fix deasupra apei se află liniile de înaltă tensiune. Zona este lăsată de izbelişte de mulţi ani, chiar dacă se află în posesia unui proprietar. Primarul din Rovinari, Robert Filip, spune că atâta timp cât există un proprietar, instituţia pe care o conduce nu are nicio obligaţie de a întreţine acel perimetru.

Autorităţile, OARBE!

Cu toate că zona este un pericol mortal pentru cei care se aventurează aici, lacul cu pricina este loc de distracţie pentru copiii care vin la scăldat dar şi un loc în care vin cei care vor să pescuiască. Fiindcă nu a existat vreodată un semn care să indice că proprietatea este privată, zona este deschisă oricui. Din nefericire, aici şi-au găsit sfârşitul mai mulţi oameni, mai ales copii, fără ca instituţiile de control ale statului să se autosesizeze. Mai mult, soţia tânărului care a decedat în 4 august spune că procurorii la care a mers în speranţa că va putea schimba situaţia pentru a preîntâmpina astfel de tragedii „au flituit-o”. În consecinţă, femeia care şi-a pierdut soţul şi-a angajat avocat şi va da în judecată autorităţile din Rovinari.

A apelat la un avocat

Ana Neagu, soţia şi mama celor doi copii rămaşi fără tată, a declarat că, în acest an, a mai decedat un om. Aceasta povesteşte: „Pe data de 4 august, soţul meu a plecat la pescuit. Nu este profesionist, abia îşi cumpărase undiţa. S-a dus la acel lac, făcut de mină pe terenul cuiva. E şi un dig format acolo, de patru metri, sub liniile de înaltă tensiune. Ajungi foarte uşor la fire… M-am dus la Parchet, acolo m-au flituit. Procurorii pot să închidă dosarul, oricând. Lacul este foarte aproape de oraş, copiii merg la scăldat şi mulţi au murit acolo, înecându-se. Nimeni nu ia nicio măsură. Nicio patrulă de poliţie nu vezi, vin doar jandarmii care cer actele celor care sunt acolo”, a spus femeia.

„Nu avem responsabilitatea acelui loc”

Potrivit datelor IPJ Gorj, în ultimul an, au avut loc două decese: George Neagu şi un alt pescar. De asemenea, primarul Robert Filip are cunoştinţă de tragediile care au avut loc acolo: „Din nefericire au murit înecaţi şi copii. Dar, existând proprietar, noi nu avem responsabilitatea acelui loc. Vom face o plângere către deţinătorul acelui perimetru. Nu există împrejmuire şi nici plăcuţă care să indice că e proprietate privată. Din păcate, asta e situaţia”, a spus acesta.

„Nu sunt răspunzătoare pentru faptele altora”

În privinţa proprietarului, este vorba despre un fost consilier superior al ANAF, care a lucrat şi la Direcţia Finanţelor Publice din Gorj mulţi ani, Iustiana Liliana Mălăescu. Aceasta este pensionară în prezent. Proprietara nu-şi asumă niciun fel de responsabilitate, spunând că orice gard care ar fi construit acolo şi orice plăcuţă de avertizare ar fi furate într-o clipă: „Este proprietatea mea, prin moştenire. Am primit acest teren la schimbul celui moştenit de mine, deoarece primăria nu putea să mi-l restituie pe acela. Nu este împrejmuit fiindcă oricum ar fi furat orice gard s-ar pune. Cine îi pune să se ducă acolo? Eu cred că sunt oameni cu conştiinţă, nu? Ce caută acolo unde sunt şi linii de înaltă tensiune? Dar părinţii care-şi lasă copiii să meargă aiurea prin locuri necunoscute, spuneţi-mi, nu au nicio responsabilitate? Şi eu am copii, dar nu i-am lăsat niciodată de capul lor. Ce să caute copiii nesupravegheaţi lângă un lac? Cine să-i supravegheze, dacă tu, ca părinte, nu o faci? Și cei care merg la pescuit, mă gândesc că ştiu ce fac, nu? Eu nu am auzit de moartea acelui tânăr… Dar nu sunt răspunzătoare pentru faptele altora. Dacă merg acolo, o fac de bunăvoie, nu-i trimit eu. Şi dacă împrejmuiesc, vin ţiganii şi a doua zi sunt luate şi plăcuţele şi gardul. Am dat în custodie acest lac unei asociaţii de pescari din Rovinari, nu ştiu să vă mai spun ce asociaţie, timp de doi ani. Eu cred că, fiind asociaţie, au făcut ceva acolo… acum nu e nimic”, a mai spus proprietara.

loading...
Loading...

Citește și

Femeie cu șapte copii, din Gorj, DATĂ DISPĂRUTĂ! Soțul i-a SPART CAPUL, dar nu-i pasă! CINE a văzut-o ultima dată

O femeie de 38 de ani din Bengești-Ciocadia, mamă a 7 copii, cel mai mic …

12 comentarii

  1. In declaratia de avere exista un fals grosolan . Suprafata de 1,0059 hectare este trecuta la categoria ,, 5 ,, respectiv ,, -alte terenuri,, si nu la categoria ,, 4 ,,- Luciu de apa . Asa ca ori titlul de proprietate contine falsuri ori declaratia de avere . Parerea mea e ca proprietara a dat si spaga sa puna mana pe un lac . Sau fiind functionar superior la ANAF n’o fi dat ci din contra o fi luat ? Nu cumva insasi lacul e o spaga mascata ?

  2. cati trebuie sa moara ca sa luati masuri?Persoanele abilitate ar trebui sa se sesizeze,cine este vinovat sa plateasca!In urma indiferentei,nepasarii si nesimtirii au ramas pe drumuri 2 copii foarte mici.Acum un an a mai murit un om, acolo copiii se joaca in voie., unii ( care au avut noroc) au fost intorsi de localnici…,asteptam sa se intample o alta tragedie,ca la noi la nimenea….

    • nu domnisoara sau doamna Simona Radoi,nu in urma nepasarii,indiferentei sau nesimtirii…doar in urma prostii…din pacate in acest caz este doar vina celui decedat…adica serios acum cat de putin sa gandesti incat sa vezi ca firele de inalta tensiune sunt la cativa metri de pamant si tu exact de acolo sa arunci cu undita…si colac peste pupaza nici nu stii sa lansezi si dai cu firul in cabluri…cu parere de rau pentru familia decedatului dar aici nimeni nu are nici o vina in afara de defunct

      • Dupa modelul ” lasa ca tot mortul e de vina ” ,mergem inainte.Esenta problemei era alta, pentru ca deja din pacate vorbim la trecut. Atitudine: miserupism, lipsa de implicare si interes, indiferenta…. la ea acasa, puteau fi evitate aceste tragedii daca zona era marcata sau ingradita.

        • da sigur daca era marcata sau ingradita…cunoasteti cumva situatia reala a lacului acela,a terenului a cablurilor fe inalta tensiune ca sa spuneti ca „daca era ingradita”…va spun eu ca exista o lege care interzice constructiile de orice natura in zona de protectie a cablurilor electrice aeriene si din cate am vazut in poze acolo sunt cabluri de 20kv si zona de protectie daca nu ma insel e de vreo 25 de metri de o parte si de cealalta a cablurilor respective!!! este interzis prin lege sa se construiasca un gard care sa limiteze accesul proprietarului de drept al acelor cabluri catre stalpi si catre fire…e usor de zis sa ingradesti cand nu stii cum sta treaba…in al doilea rand pentru cobstructia unui gard legal cu autorizatie de construire este necesar din cate stiu ca terenul sa fie intravilan…imi e greu sa cred ca un camp la mama naiba are alt statut decat extravilan

          asa ca degeaba isi da lumea cu parerea inclusiv cel care a scris articolul ca vai doamne nu e ingradit lacul…da cate lacuri in tara asta ati vazut voi imprejmuite cu gard???cate in lume sunt imprejmuite…da stiu ca e usor sa spui ca mortul e de vina…trist e ca in cazul acesta chiar mortul e de vina si nimeni altcibeva

          • Domnule George, vad ca vrei sa pari intelectual dar nu reusesti, zona este una privata si nesemnalizata corespunzator dupa cum obliga legea, daca ti-ar fii murit tie o persoana draga nu cred ca ai mai zice ca e de vina si ai fii la fel de revoltat, in plus acolo au murit copii si totodata oameni innecati.
            Asta e Romania, majoritatea formata din inculti si nesimtiti ca domnul

  3. @Vasiloiu

    Nu vreau sa par nimic domnule dar chiar va rog sa imi spuneti si mie care este acea lege care ma obliga pe mine sau pe dumneavoastra sau pe oricine din aceasta tara sa semnalizez ca un teren sau un apartament sau un autoturism sau in cazul acesta un lac(balta) este o proprietate privata??? chiar va rog sa imi spuneti daca tot faceti o afirmatie de genul „zona privata si nesemnalizata corespunzator dupa cum obliga legea”…Sa inteleg ca toate campurile Romaniei sunt impanzite de afise care avertizeaza ca sunt proprietati private???
    Norocul tuturor romanilor ca s-a gasit in dumneavostra acea persoana culta si simtita care ne spune noua obligatiile legale :))

  4. @vasiloiu
    Auzi mai savantule de taraba, dupa logica ta, ar trebui ingradita si Marea Neagra, ca doar anul asta au murit 22 persoane inecate !

    • Marea Neagra taranule nu este balta privata creata artificial, zona este periculoasa si trebuie semnalizata ca atare”PESCUITUL INTERZIS” „SCALDATUL INTERZIS” ” PERICOL DE ELECTROCUTARE”.Iar daca dupa ce sunt puse aceste semnalizatoare tu le ignori esti 100% raspunzator de consecinte.
      In plus pun pariu ca doamna propietara nu are toate actele necesare pt luciu de apa fiind ca este declarat alt tip de teren nici de cum luciu de apa.
      Destepti ca voi se arata in orice caz.

      • Domnule George nu te obliga nimeni sa semnalizezi ca balta este proprietate privata, TE OBLIGA SA SEMNALIZEZI EVENTUALELE PERICOLE!!!

        • si tot nu ati spus domnule Vasiloiu care este acea lege care obliga pe cineva sa semnalizeze orice…pana la urma daca vezi cabluri de inalta tensiune si nu stii ca electricitatea omoara sau te bagi in apa si nu stii ca poti sa mori inecat inseamna ca esti retardat si nu te salveaza nici mama afiselor de avertizare!!!

      • auzi ma limitatule, daca zona e periculoasa, stai cu ma-ta acasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.