„Utilizarea“ virginităţii în istorie. De la cea mai bună ofrandă pentru zei până la deflorarea cu statui ale zeilor fertilităţii

mistere

Virginitatea reprezenta, în antichitate, o forţă care putea să îndepărteze forţele răului. Pe continentele americane, virginele erau cea mai bună ofrandă pentru zei. De asemenea, în unele zone ale lumii, miresele trebuiau să fie fecioare în noaptea nunţii, iar în alte părţi ele erau deflorate chiar de un reprezentant al viitorului soţ sau de către conducători.

În Evul Mediu exista o superstiţie, potrivit căreia rămăşiţele pământeşti ale unei virgine consolidau o construcţie şi o făceau de indestructibilă.

„Oamenii credeau că femurul sau humerusul unei fecioare amestecat cu mortar şi inclus în construcţia unei fortăreţe o ferea să cadă în mâinile duşmanilor. Iar dacă un castel astfel fortificat era cucerit, însemna că oasele respective nu aparţinuseră unei fecioare“, arată Charles Panati, în volumul „Cartea Sfârşiturilor“ .

Superstiţia stă la baza construcţiei primului Pod al Londrei, de la sfârşitul secolului al XII-lea. În piloni a fost încastar scheletul unei copile virgine. Atunci, se spunea că zeii mărilor trebuie îmblânziţi cu oasele unei virgine, care nu a avut o moarte violentă. A apărut apoi zvonul că podul se va prăbuşi, după ce s-a aflat că fecioara murise după ce a căzut de la fereastra unui turn.

Virginitatea îndepărtează forţele răului

„Egiptenii şi grecii credeau că o tânără fecioară poate reîntineri un bătrân, însă nu în modul la care ne-am putea gâîndi în prezent. În antichitate, tânăra şi bătrânul se culcau seara împreună, nu pentru a avea relaţii intime, ci pentru un «transfer spiritual» de tinereţe ce se realiza prin nemişcare, apropiere şi somn. Cuplul era avertizat să evite relaţiile intime, care ar fi avut un efect de vlăguire. David, regele biblic, a urmat acest tratament pentru a-şi recăpăta vigoarea pierdută“, se mai mneţionează în „Cartea Sfârşiturilor“ .

Virginitatea era considerată un factor puternic de a îndepărta forţele răului. Cortegiul miresei format din fete tinere fecioare avea tocmai acest atribut ca noua familie să fie ferită de rele. Acest obicei se păstrează chiar şi în zilele noastre.

Fecioarele, ofrandă zeilor

Sacrificiul fecioarelor era considerată drept cea mai bună ofrandă pe care oamenii le-o puteau face zeilor. Acest ritual era practicat frecvent pe continentele americane, de indienii din Yucatan. La Sfânta Fântână de Sacrificiu, zeci de fecioare adolescentine încântătoare erau aruncate în fântână. Ele îşi acceptau soarta cu recunoştinţă. Fecioarele erau sacrificate pentru a se evita producerea unei catastrofe, iar dacă se producea un dezastru erau sacrificate mai multe.

În Roma, Templul Vestei era păzit de 20 de fecioare, iar şase dintre acestea păzeau focul sacru al templului, pentru că se credea că forşa care ţine focul aprins era virginitatea. În cazul în care cădeau pradă ispitei, virginele erau ucise. Erau legate de mâini şi de picioare şi erau duse mormând subteran, numit „agger. Aici era închisă definitiv într-o încăpere, unde se găsea un pat, o lampă cu ulei aprinsă, un cuţit şi ceva provizii de apă şi alimente. Ea putea opta pentru o moarte rapidă şi sângeroasă sau pentru una lentă.

Obiceiul cearşafului însângerat

„În unele zone din lume era nevoie de proba fecioriei unei mirese. „Femeile vârstnice ale tribului cercetau interiorul tinerei, introducându-şi degetul şi palpând, iar în dimineaţa de după consumarea căsătoriei, cearşaful de pat pătat cu sânge era prezentat rudelor şi vecinilor“. Obiceiul cearşafului însângerat mai este folosit şi acum în unele comunităţi de romi“, arată Charles Panati în volumul „Cartea Sfârşiturilor“.

În alte culturi, pentru a se evita o fraudă, rudele insistau să fie martore la actul deflorării.

Deflorate de statuia zeului Priap

Într-o perioadă, femeile care se căsătoreau trebuiau să fie deflorate, dar de acest lucru nu se ocupa viitorul mire, ci un alt bărbat care a fost însărcinat cu acest lucru chiar de el. Asta se întâmpla în Africa, în zona pe care se află Uganda, când o mireseasă era deflorată, prin lege, de către un reprezentant al regelui.

Acelaşi lucru se întâmpla şi la Roma, unde penisul din lemn al zeului fertilităţii, Liber, era folosit pentru deflorarea viitoarelor mirese.

În Franţa, deflorarea şi chiar unele practici sexuale în cazul femeilor sterpe aveau loc la altarul Sântului Foutin, primul episcot de Lyon la Embrun. Când oraşul a fost ocupat de protestanţi, în biserică au descoperit mai multe statui ale sfântului în plină erecţie, iar vârfurile penisurilor erau înroşite.

„Dreptul primei nopţi“

Din anul 3000 î. Hr., în Sumer exista un drept al deflorării care era al regelui. Chiar în „Epopeea lui Ghilgameş“ se vorbeşte despre aceste aspect, oamenii din Uruk fiind supăraţi că regele lor nu a vrut să renunţe la acest obicei.

În Roma antică, şefii locali erau cei care aveau dreptul deflorării viitoarelor mirese. Mai mult decât atât, chiar percepeau o taxă pentru acest lucru chiar de la viitorul mire. Pentru că nu puteau să facă faţă, s-a introdus falusurile artificiale, care aparţineau unor statui de piatr a unui zeu al fertilităţii. Era chiar o ceremonie din cadrul nunţilor, la care toţi nuntaşii erau martori.

„Dreptuyl primei nopţi“ cum a fost denumit acest obicei era practicat în societăţile chineză, kurdă şi musulmană.

Citeste mai mult: adev.ro/oeg57y

loading...

Citește și

mistere1

Louis Vuitton – cu istoria în geamantan

Pe vremuri, oamenii îşi puneau hainele într-o pânză şi plecau la drum. Aşa a făcut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.