Vâlceanu, REACŢIE legată de CARIERA ROŞIA. Ce spune despre PĂDURICEA familiei


Liderul PNL Gorj spune că emiterea hotărârii de guvern pentru Cariera Roșia înseamnă sfârșitul unei mari minciuni spuse despre el.

Ani la rând, deputatul şi familia sa au fost acuzaţi că blochează activitatea carierei Roşia. Lideri sindicali, politici, dar şi şefi din CE Oltenia au acuzat că din cauza pretenţiilor exagerate ale familiei Vâlceanu excavatoarele au fost trase pe dreapta. Sindicaliştii de la EMC Roșia au postat, anul trecut, patru fotografii, care înfățișau păduricea familiei deputatului, aflată pe raza comunei Fărcășești și în calea excavatoarelor. Vîlceanu era acuzat că cere la schimb Complexului Energetic Oltenia 4 loturi de casă în Târgu-Jiu. Liderul PNL Gorj spune că, după ce, săptămâna trecută, guvernul a dat hotărârea prin care se pot face exproprieri la Roşia s-a demontat o mare minciună. “S-a mai demontat o minciună, aceea că Vâlceanu blochează o carieră. Nu a fost niciun blocaj de carieră din partea lui Vâlceanu. Această hotărâre de guvern era în procedură de emitere. CEO nu putea negocia cu membrii familiei Vîlceanu pentru că terenurile erau trecute în anexa din această hotărâre. Pentru mine, această hotărâre înseamnă şi sfârşitul unei mari minciuni care s-a spus despre mine. Din păcate, ea a venit dinspre sindicate, dar şi dinspre companie. Nu uitaţi că aşa a început campania electorală de la alegerile prezidenţiale din 2014. Nu a fost nicio intenție a rudelor mele să blocheze sau să încurce pe cineva. Sper ca hotărârea de guvern dată pentru cariera Roşia să funcţioneze mai bine decât cea dată de guvernul tehnocrat pentru Jilţ Nord. Cred că la Roşia se vor confrunta cu aceleaşi probleme ca la Jilţ Nord. E vorba de probleme cu actele, proprietarii de terenuri nu au documente, nu au titluri de proprietate, nu au făcut cadastru la terenuri”, a declarat Vâlceanu.

loading...
Loading...

Citește și

Minerii și energeticienii care lucrează de Sfânta Maria, plătiți dublu!

Angajații Complexului Energetic Oltenia care lucrează în ziua de miercuri, în care se sărbătorește Sfânta …

2 comentarii

  1. Blocajul carierei Rosia se datoreaza incompetentei conducerii.

  2. Spre deosebire de alte „interviuri” in care politrucul asta baga la greu in carti si mananca …de trebuie sa bea sapte carafe de apa sa se spele de mirosul lasat de hrana , de data asta are dreptate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.