Vezi aici anunțul ISU Gorj

autospeciala-isu2

În perioada 05 ianuarie 2017, ora 22:00 — 06 ianuarie 2017, ora 20:00, județul Gorj se află sub atenționare meteorologică „COD GALBEN”, fenomenele vizate fiind: ninsori, intensificări ale vântului și temperaturi scăzute.

Având în vedere fenomenele prognozate, prefectul județului Gorj, domnul Gheorghe Paraschivu, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj, a dat ordin tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase să monitorizeze permanent situația din județ, iar când situația o impune să se intervină prompt.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, ISU Gorj recomandă următoarele:

Recomandări pentru când se pleacă la drum atunci când pe carosabil este zăpadă
-echipați mașina pentru condiții de iarnă (anvelope, lanțuri, lopată, sac cu nisip);
– înainte de a pleca la drum urmăriți buletinele meteo la radio și la tv precum și recomandările autorităților pentru a afla dacă pe traseul ales sunt drumuri înzăpezite sau închise;
– asigurați-vă că sistemul de încălzire al autoturismului funcționează eficient;
-păstrați în autoturism pături, apă, alimente neperisabile și chiar o lanternă;
-porniți la drum cu plinul rezervorului de combustibil făcut;
Dacă sunteți blocați de viscol în autoturism în afara localității
-staționați cât mai aproape de partea dreapta a drumului cu luminile de avarie pornite;
-sunați la numărul apel unic de urgență 112 și anunțați locul în care ați rămas blocat;
-porniți motorul și sistemul de încălzire câte 10 minute la fiecare oră, pentru menținerea căldurii în interiorul autoturismului (când motorul este pornit deschideți puțin un geam pentru ventilație, evitând inhalarea monoxidului de carbon);
-verificați ca țeava de eșapament să nu fie înfundată cu zăpadă;
-dacă aveți consumați lichide pentru a evita deshidratarea organismului;

În cazul în care cetățenii identifică pe strada persoane fără adăpost care își pun viața în pericol din cauza gerului, sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

loading...

Citește și

EVENIMENTUL ANULUI – ACTORKIDS 2017 LA TÂRGU JIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.