duminică , 4 decembrie 2016 - 12:12

Vezi ce ARTIȘTI vor urca pe scenă la Zilele Municipiului Motru

motru

În acest an, Zilele Municipiului Motru au fost amânate chiar dacă în ultimii 12 ani acestea au fost sărbătorite la sfârșitul lunii mai pe 25, când s-au împlinit 50 de ani de la înființarea localității. Noul primar și consilieri locali au programat evenimentul pentru perioada 5 – 11 septembrie.

Zilele Municipiului Motru vor începe luni, 5 septembrie, cu o expoziţie de arte plastice ce se vor desfășura la Casa de Cultură din Parcul Central. Marți, va avea loc un simpozion literar organizat la sediul Casei de Cultură Motru în colaborare cu instituţiile de învăţământ şi personalităţi motrene, iar de la ora 18:00 se vor desfășura diferite activități în aer liber pentru copiii coordonaţi de Melania Pop. Miercuri, la Clubul Copiilor din Motru vor avea loc diferite evenimente în colaborare cu Asociaţia Zâmbirici. Joi va avea loc o prezentare a portului tradiţional, muzică şi dansuri tradiţionale, prezentare meşteşuguri traditionale, momente artistice susţinute de copiii rromi și preparate culinare specific. Vineri, Ansamblul „Doina Motrului” condus de maestrul Gheorghe Feraru va susține un spectacol folcloric alături de invitații săi Barbu, Alina Darap, Ion Drăgan, Ionuţ Teodorescu și Dana Giubega. Spre seară, trupa de muzică ușoară Alb Negru și Ralflo vor susține un concert de zile mari. Sâmbătă, motrenii se vor distra pe melodiile interpreților Sonny Flame, Boier Bibescu și DJ Rynno & Sylvia. Duminică pe scena de la Motru va urca Shift și Claudia Pavel iar spectacolul va fi încheiat de un frumos foc de artificii. De-a lungul săptămânii, vor mai avea loc diferite concursuri de fotbal, tenis de câmp, șah, table și de lupte libere.

loading...

Citește și

copii-dizabilitati01

Sărbătoare la Centrul de Recuperare din Târgu Jiu

Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap din Tg-Jiu a sărbătorit un an de activitate. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.