vineri , 9 decembrie 2016 - 23:14

„Vîlceanu este o paranoie tânără”!

valceanu

Președintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, le răspunde liberalilor care l-au făcut plagiator pe Victor Ponta și au trimis solicitare către directorii școlilor din Gorj să nu-l primească pe fostul premier la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Călinoiu a declarat că Dan Vîlceanu nu face altceva decât să „latre la lună”, dar nu este ascultat de nimeni.




Ion Călinoiu a mai precizat că președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, va ajunge să un om care nu va mai avea niciun cuvânt de spus. “Dacă aş pune în discuţie tot ce comentează liberalii, ei nu fac decât să condamne, dar ei sunt de condamnat pentru tot ceea ce au făcut, sunt oameni iresponsabili. Din punctul meu de vedere, Vâlceanu este o paranoie tânără, care va ajunge, din nefericire, un om care nu va avea niciodată un cuvânt de spus, nu-l va susţine nimeni pentru că se vede pe faţă: vorbeşte singur, latră la lună şi nu-l ascultă nimeni”, a declarat Ion Călinoiu.

„Ponta nu pleacă din PSD”

Călinoiu a mai precizat că a discutat cu Victor Ponta și l-a asigurat că nu va pleca la PRU, așa cum s-a zvonit în ultimul timp. “L-am sunat joi pe Victor Ponta şi era optimist că va trece cu bine peste probleme. Noi îl aşteptăm cu drag la deschiderea anului şcolar, în Gorj. Trecerea lui la PRU este doar un zvon, la noi s-a confirmat faptul că Partidul Social Democrat are oameni serioşi, fideli partidului. Ponta a spus foarte clar că nu va pleca niciodată din PSD şi nu va pleca din PSD”, a declarat Ion Călinoiu.


loading...

Citește și

primaria-tg-jiu

Ce CADOURI oferă Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean

Aproape 12 mii de pachete vor fi pregătite în acest an pentru colindătorii care vor …

2 comentarii

  1. Si tu nea Ioane , o paranoie batrana . Rade ciob de oala sparta .

  2. Ce legătura aveti dumneavoastra ! Călinoiu Ion si invitatul Ponta Victor Viorel cu începerea școlii?? ” Deschiderea anului” , o inepție inventata de politicieni impotenței, incoerenți si incapabili de alte metode de batjocura la adresa votanților!! Fara voi nu puteau copiii sa mearga la scoala!??! Ce fac dascălii părinții si copiii daca ati fost la vreo nunta , le-ati amestecat si nu aveti chef de ” deschidere „, se amâna?? Stați dracului acasa, nu mai stricați ziua si săptămana oamenilor, chef de voma nu aveau …! Sictir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.