luni , 20 noiembrie 2017 - 13:39

Vor fi Pandurii ”pensionați” de tot, de către… Ripensia?

Pandurii are șansa să spargă „gheața”, acasă, după 17 etape și să obțină primul succes stagional pe terenul din Motru.

Pandurii a ajuns la 10 meciuri consecutive fără victorie, dar și la 16 etape în care nu a cunoscut gustul succesului pe teren propriu. Sâmbătă, pe terenul din Motru, fosta vicecampioană a României va întâlni Ripensia Timişoara, continuatoarea cvadruplei campioane naţionale, din perioada interbelică. Un meci extrem de important acum, însă, pentru Pandurii, căreia i-a ajuns ”cuțitul la gât”, aflându-se pe loc retrogradabil în liga secundă. Cu un nou antrenor la timonă, echipa gorjeană speră la un „restart” înainte de a intra la iernat.

 

Pericol de retrogradare, acum? Eu nu vreau să mă gândesc la lucrul ăsta, mă gândesc doar la pregătirea echipei, să încercăm să dezvoltăm cât mai bine jocul nostru. Sper să și reușim.
Adrian Bogoi, antrenor principal, Pandurii Târgu Jiu

 

Bogoi: ”Deja 16 etape e prea mult!”

Absent de la întâlnirea din etapa trecută de campionat, fiind proaspăt numit antrenor principal la Pandurii în locul lui Marcel Ploaie, Adrian Bogoi a trecut și peste înfrângerea cu Luceafărul Oradea, iar acum așteaptă cu emoții debutul pe banca primei echipe a gorjenilor, care se va consuma sâmbătă, de la ora 11:00, în compania Ripensiei. Din capul locului, obiectivul lui Bogoi este obținerea celui dintâi succes stagional, ”acasă”, la Motru. Fostul căpitan al pandurilor crede că ”seceta” a durat deja prea mult.

 

E frumos fotbalul, dar uite că pierdem puncte în clasament. Sper să ne revenim până sâmbătă şi să reuşim pe terenul de la Motru să rupem blestemul eşecurilor pe teren propriu.
Marin Condescu, șeful din umbră al clubului Panduri Târgu Jiu .

 

”Cred că deja 16 etape e prea mult pentru a obține o victorie acasă! Probabil că și jocul trebuia să fie mai bun și echipa să joace mai bine… Acum așteptăm și noi cu nerăbdare acest joc de sâmbătă, să ieșim și din acea criză ce durează de 10 etape, adică 10 meciuri la rând fără vreun succes. Eu le-am spus la jucători în vestiar că din momentul în care o să câștigăm un meci, se va șterge totul cu buretele. Așa că mă aștept să facem un joc bun, să punem presiune pe adversar și să speculăm anumite momente importante din meci”, declară noul tehnician al pandurilor, Adrian Bogoi. În ceea ce privește adversarul de sâmbăta aceasta, ”principalul” de pe banca gorjeană nu îl consideră deloc ca fiind unul periculos, totul depinzând doar de jucătorii de la Pandurii: ”Nu prea sunt echipe dificile la Liga II-a, doar că au ceva jucători cu experiență și mai există și omogenitate. Practic, în afară de două echipe care sunt puternice, toate celelalte pot fi bătute. Iar Ripensia nu fac excepție. Dar, asta depinde doar de noi…”, concluzionează Adrian Bogoi. Pentru jocul de sâmbătă, tehnicianul pandurilor nu se va putea baza pe Homei (suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene), iar Șendroiu și Drugă sunt accidentați. Înaintea consumării etapei a XVII-a din Liga a II-a, Pandurii Târgu Jiu ocăpă locul 16 (cu 16 puncte), în vreme ce Ripensia Timișoara se situează pe poziția 11 (cu 20 p).

 

Programul etapei a XVII-a din Liga a II-a:
sâmbătă, 11 noiembrie, ora 11:00
CS Baloteşti – Metaloglobus Bucureşti
CS Afumaţi – Chindia Târgovişte (live la TelekomSport)
Olimpia Satu Mare – Dacia Unirea Brăila
UTA Arad – ASA Târgu Mureş
Pandurii Târgu Jiu – Ripensia Timişoara
Ştiinţa Miroslava – Foresta Suceava
sâmbătă, 11 noiembrie, ora 13:00
CS Mioveni – Sportul Snagov (live la TelekomSport)
duminică, 12 noiembrie, ora 12:00
Dunărea Călăraşi – FC Argeş (live la DigiSport)
duminică, 12 noiembrie, ora 14:00
AFC Hermannstadt – Academica Clinceni (live la DigiSport)
ASU Politehnica Timişoara – Luceafărul Oradea

loading...
Loading...

Citește și

Un nou show de minifotbal, în acest weekend, la „Dolce Vita”

Sâmbătă și duminică sunt programate noi jocuri de minifotbal în Complexul Dolce Vita din Târgu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.