1.500 de concedieri la Hidroelectrica

hidroelectrica-001

În 2014, Hidroelectrica a avut cu peste 1.500 de angajaţi mai puţin decât în 2012, atunci când compania a intrat pentru prima dată în insolvenţă.

Cel mai mare producător de energie din România a terminat anul 2014 cu 1.528 de salariaţi în minus faţă de 2012, anul în care a intrat pentru prima dată în insolvenţă. „În ultimii trei ani, societatea a diminuat numărul de angajaţi, având în vedere starea de insolvenţă în care se află, una dintre măsurile de reducere a costurilor fiind şi reducerea costurilor cu forţa de muncă. Volumul total de personal s-a redus de la 5.239 de angajaţi la intrarea în insolvenţă, la 3.711 la sfârşitul anului 2014“, au declarat reprezentanţii Hidro¬electrica, citaţi de Ziarul Financiar. În 2012, Hidroelectrica a intrat pentru prima dată în insolvenţă producând un şoc pe piaţa energiei. În vara anului 2013, compania a ieşit din insolvenţă însă nu pentru mult timp, la începutul anului 2014 intrând din nou. În momentul de faţă, Hidroelectrica se află tot în insolvenţă, însă edilul municipiului Târgu Jiu declara, la începutul săptămânii, că societatea va ieşi, în perioada următoare din starea de insolvenţă. Avocatul Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, care administrează judiciar compania Hidroelectrica, spunea, anul trecut, că producătorul de energie va ieşi din a doua insolvenţă în mai sau iunie 2015.

loading...
Loading...

Citește și

Dosarul „Videochat la saloanele de înfrumusețare” a ajuns în instanță! Două vedete din gruparea culturiștilor, judecate pentru o evaziune de aproape o jumătate de million de euro

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au finalizat cercetările în dosarul denumit de presă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.