12 excavatoare BLOCATE în carierele CEO! Ce urmează!


Carierele miniere din cadrul CE Oltenia funcţionează parţial, din cauza lipsei fronturilor de lucru. Aceasta este principala problemă cu care se confruntă unităţile miniere.

Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât exproprierile se fac foarte greoi, proprietarii de terenuri neavând cadastru pe terenurile pe care le deţin. În acest sens, CEO aşteaptă punerea în aplicare a modificărilor aprobate de Camera Deputaţilor în for decizional, cu privire la scoaterea fără compensare a unor suprafeţe de teren forestier. Unul dintre directorii de cariere, Constantin David, a declarat la un post local de televiziune, că această mare problemă care e pe cale să se rezolve va debloca nu mai puţin de 12 excavatoare miniere. „Am observat o implicare concretă a factorilor locali, parlamentari şi autorităţi judeţene, care, împreună cu administraţia CE Oltenia au început să mişte lucrurile. Noi trebuie să înţelegem că mineritul înseamnă Gorj şi Gorjul înseamnă minerit. Cea mai mare problemă în cariere sunt exproprierile. Oamenii nu au cadastre. Faptul că au fost aduse modificări legislative este o realizare a celor de la nivelul judeţului care s-au implicat. Cu această ocazie, 12 excavatoare care sunt blocate la această oră, îşi vor relua funcţionarea”, a mai spus acesta.

loading...
Loading...

Citește și

Foc pus pe proprietatea președintelui Obștii Peștișani! În aceeași seară, tentativă de spargere a unei case de pariuri din comună

Două dosare penale au întocmit polițiștii din Peștișani, la finalul săptămânii trecute, după ce în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: