13 angajați de la Ambulanță nu mai au voie să îşi exercite profesia! Acuzațiile sunt grave


[ads12] 13 angajați ai Serviciului de Ambulanță din Corabia, județul Olt, au fost puși marți sub control judiciar, ei fiind acuzați de delapidare, fals şi uz de fals. Anchetatorii au făcut mai multe percheziții în luna august, suspiciunea fiind că, în perioada 2015-2018, şi-ar fi însuşit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare.
Potrivit reprezentanților IPJ Olt, la data de 3 decembrie, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mișcare acțiunea penala față de 15 inculpați, ambulanțieri în cadrul Servicului de Ambulanță Corabia, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals. La data de 4 decembrie 2018 s-a luat măsura controlului judiciar față de 13 inculpati, fiindu-le interzisă exercitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile. Pe 22 august, polițiștii din Olt au efectuat 17 percheziții la sediul stației de la Corabia și la locuințele mai multor persoane bănuite că și-ar fi însușit fără drept combustibil din cota alocată lunar autospecialelor instituției.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au efectuat 17 percheziții la locuințele unor persoane și la sediul unei instituții din orașul Corabia. Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt bănuite că, în perioada 2015-2018, și-ar fi însușit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituției. Prejudiciul urmează a fi stabilit în urma cercetărilor”, se preciza într-un comunicat al Poliției Române.

loading...
Loading...

Citește și

Record de spargeri! Cei mai căutați hoți din România, prinși de polițiștii din Gorj

Unii dintre cei mai căutați spărgători din țară au fost prinși, vineri, de polițiștii gorjeni, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.