duminică , 26 ianuarie 2020 - 11:15

13 obiceiuri sănătoase pe care trebuie să le deprinzi până în 30 de ani

sanatate1

Starea de sănătate şi silueta sunt rezultatul alegerilor de zi cu zi. Iată care sunt alegerile sănătoase pe care toţi ar trebui să le facem până în 30 de ani, pentru a ne feri de probleme medicale şi a fi în formă!

1. Să bei mai multă apă – hidratarea ajută la pierderea în greutate, îmbunătăţeşte stare de spirit şi este fundamentul unui ten frumos.

2. Să te laşi de fumat/sau să nu te apuci deloc – nu mai este nevoie să enumerăm toate dezavantajele fumatului, de la respiraţia urât mirositoare la cancer pulmonar. Până în 30 de ani, dacă te-ai apucat de fumat, fă tot posibilul să renunţi. Sunt numeroase ponturi care îţi pot fi de ajutor dacă ai de gând să renunţi la viciu, iar dacă nu ai pus până în prezent gura pe ţigară, ţine-o tot aşa!

3. Să stai mai mult în picioare – cu cât stăm mai mult aşezaţi pe scaun, cu atât ne creştem riscul de obezitate, diabet şi boli de inimă. Chiar dacă nu pare a fi cea mai comodă recomandară, obişnuieşte-te să stai în picioare ori de câte ori ai ocazia. De altfel, un studiu a demonstrat că am putea trăi mai mult cu doi ani dacă nu am petrece mai mult de trei ore pe zi aşezate pe scaun.

4. Asigură-te medical – pe lângă asigurarea medicală de stat pe care o ai în baza contribuţiilor la asigurările de sănătate, ar fi bine să-ţi faci şi o asigurare privată. La tinereţe, nu prea te gândeşti că ai avea nevoie, dar nu se ştie niciodată când îţi va fi de folos. Nu este neapărată nevoie să te foloseşti de asigurare medicală privată în situaţii problematice, poate te va ajuta în timpul sarcinii.

5. Iubeşte-ţi corpul – nu-ţi mai condamna trupul la măsuri drastice de slăbit şi/sau de menţinut în formă. Încearcă să ai o greutate cât mai apropiată de normal şi obişnuieşte-te cu ea. Învaţă să te simţi bine în pielea ta până în 30 de ani, căci aceasta este perioadă după care vei tânji la o vârstă la înaintată.

6. Stabileşte întâlniri regulate cu prietenii – chiar dacă nu mai petreceţi toate weekendurile împreună, nu-ţi neglija relaţiile de prietenie. Sună-i şi întâlneşte-te periodic cu ei, căci prieteniile sunt esenţiale pentru bunăstarea psihică şi emoţională a fiecărui om în parte.

7. Învaţă să găteşti măcar trei feluri de mâncare delicioase – nu trebuie să devii chef-bucătar, dar până la vârsta de 30 de ani trebuie să descoperi trei feluri de mâncare delicioase, dar şi sănătoase pe care să ştii să le prepari, cu atât mai mult cu cât oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele care ştiu să gătească sunt, de regulă, mai în formă decât cele care nu pun mâna pe cratiţă.

8. Descoperă sportul care îţi place – Exerciţiile fizice îţi îmbunătăţesc stare de spirit, te ajută să dormi mai bine, să-ţi menţii greutatea corporală. Dar, chiar dacă eşti la curent cu beneficiile sportului, nu te atrage nicio activitate fizică, ba dimpotrivă, îţi vine să renunţ la sport înainte să te apuci, doar la gândul că trebuie să faci mişcare? Ei bine, înseamnă că nu ai descoperit încă sportul care îţi place. Poate fi vorba de jogging, de fitness la sală, de înot, de tenis sau pur şi simplu de efectuat antrenamente găsite online, cu toţi paşii şi toate mişcările. Oricum ar fi, dacă-ţi doreşti cu adevărat să fii mai activ, vei găsi cu siguranţă un fel de sport care să se muleze pe nevoile tale!

9. Află istoricul de sănătate al familiei – mama ta are diabet sau tatăl tău suferă de inimă? Află care sunt bolile care „circulă” în familie, căci s-ar putea să ai o predispoziţie genetică la el. Cu cât eşti mai conştient de aceste riscuri, cu atât vei putea să te fereşti mai bine.

10. Fă mai mult sex – nici n-ai apucat vârsta de 30 de ani şi sexul deja a devenit prea obositor pentru tine? Preferi să dormi în loc să faci sex? Descoperă care este, de fapt, problema. O persoană care se bucură de propriul corp, care a „gustat” plăcerea sexuală nu va zice pas unei partide de sex. Descoperă care sunt cauzele libidoului scăzut, scapă de ele şi fă sex ori de câte ori ai ocazia. Vrei să te convingi?! Află care sunt beneficiile orgasmului asupra sănătăţii!

11. Asigură-ţi aportul de vitamine din alimentaţie – fă tot posibilul pentru a-ţi asigura aportul de vitamine din alimentaţie, nu din suplimente. Vitaminele sunt substanţe esenţiale corpului care totuşi nu pot fi fabricate de către organism. Corpul uman are nevoie de cantităţi mici de vitamine pentru creştere şi dezvoltare. Fără acestea, corpul nu se poate dezvolta, deci nu poate supravieţui.

12. Renunţă la dietele drastice – curele de slăbire drastice dăunează grav sănătăţii, chiar dacă unele dintre ele dau rezultate rapide. Din cauză că lipsei caloriilor din astfel de diete, pot apărea afecţiuni precum malnutriţia, atrofia musculară şi anemia feripriva. Dacă vrei să slăbeşti, ia-o pas cu pas, fără a-ţi „maltrata” organismul şi încearcă să eviţi cele mai frecvente greşeli pe care le facem în curele de slăbire, cum este săritul peste micul dejun şi eliminarea totală a grăsimilor.

13. Dormi 7-8 ore pe noapte – de multe ori încercăm să ne odihnim, însă în loc de odihnă primim şi mai multă oboseală, lucru ce duce la stări de nervozitate, anxietate. Când stai ore în şir noaptea şi numeri oile în speranţa de-a adormi, te simţi agitat şi fără linişte, te ajută deseori mici schimbări comportamentale. Fă tot posibilul să scapi de insomnie, de la reglarea temperaturii din cameră, la păstrarea dormitorului doar pentru somn şi la băgatul în pat la aproximativ 10 seara. Somnul de 7-8 este esenţial pentru buna funcţionare a organismului.

Sursa: lyla.ro/sanatate

loading...
Loading...

Citește și

Remedii naturiste pentru nas înfundat

Te numeri printre persoanele care se confruntă frecvent cu senzaţia de nas înfunda? Din cauza …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.