Arhiva zilnică:

Director din CEO, obligat de instanță să plătească despăgubiri patronilor unei crame din Mehedinți! Minerul-șef a dat din lac în podgorie

Directorul adjunct al Carierei Roșiuța, Nelu Enescu, fost candidat PNL în 2016 la Primăria Corcova, a fost obligat de Curtea de Apel Craiova, să plătească patronilor unei crame din Mehedinți despăgubiri în sumă de peste 60.000 de lei. Asta pentru că minerul șef și-a construit un lac de pește în apropierea podgoriei, afectând pânza freatică a VITICOLA Corcova SRL. Proprietarii …

Citește mai mult

FOTO și VIDEO de la nunta fiicei unei celebre interprete cu un tânăr din Târgu Jiu! Uite cât de FRUMOASĂ a fost mireasa la 40 de ani!

Irinuca Cernea, fiica Irinei Loghin s-a măritat la sfârșitul lunii iulie în București. Ceremonia religioasă s-a petrecut la Mănăstirea Cașin, loc unde i-au fost alături cele mai apropiate persoane. Irina Loghin a fost soacră mică pentru prima oară, iar Irinuca Cernea a arătat fabulos. Irinuca Cernea în vârstă de 40 de ani s-a căsătorit cu bărbatul cu care a format …

Citește mai mult

Capotă a suspendat două concursuri pentru ocuparea unor posturi de asistenți medicali la SJU! Comisiile, acuzate că și-au făcut de cap

Concursurile pentru ocuparea a două posturi de asistenți medicali debutanți pentru Secția de Ortopedie Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și de asistent medical în Secția de Medicină Internă I-Compartiment Pneumologie au fost suspendate, prin decizie a mangerului Gigel Capotă. În ambele cazuri s-au semnalat conducerii spitalului aspecte legate de modalitatea de desfășurare a probelor, atât de către candidați …

Citește mai mult

Starea tehnică a utilajelor CE Oltenia nu l-a interesat pe ministrul Anton! Macaralele din minerit rămân tot vai mama lor

Mineritul, partea strategică, dar gri a Complexului Energetic Oltenia, a fost ocolit, la finalul săptămânii trecute, de către un ministru al Energiei care a făcut o vizită de lucru la compania din Gorj nu pentru a rezolva ceva, ci doar pentru a socializa cu factorii de decizie de la nivelul județului. Ministrul a plecat apoi la fel cum a venit, …

Citește mai mult

DEZAMĂGIRE în CEO după vizita ministrului Anton. LIDER: Aşteptările noastre au scăzut

Nelu Roşca e nemulţumit că ministrul energiei, prezent, vineri, la Turceni, nu au a dat răspunsuri clare privind problemele CE Oltenia Anton Anton a spus că ţine de managementul CEO problema îmbunătăţirii condiţiilor de muncă. În ceea ce priveşte situaţia certificatelor de CO2, a pasat problema spre Uniunea Europeană. Nelu Roşca a catalogat declaraţiile ministrului ca fiind superficiale, ale unui …

Citește mai mult

O primărie din Gorj a declarat război ambroziei!

Ambrozia crescută în abundență pe marginea unui drum ce face legătura între Râpa și Motru, zonă frecventată de copii și adulți, a determinat ieri primăria să acționeze. Pe site-ul instituției publice s-a postat luni un anunț prin care proprietarii de terenuri din zona afectată de abrozie sunt rugați să ia măsurile care se impun, adică să distrugă planta care afectează …

Citește mai mult

PRIMAR din Gorj, lăsat FĂRĂ MANDAT

Primarul comunei Samarineşti, Marian Ardeiu, a rămas fără scaunul de edil. Prefectul Ciprian Florescu a emis ordinul de încetare a mandatului Reprezentantul guvernului în teritoriu a semnat, săptămâna trecută, documentul prin care edilul comunei Samarinești a fost informat că trebuie să elibereze postul de primar. Decizia vine după câteva luni bune de când Marian Ardeiu a pierdut procesul cu ANI, …

Citește mai mult

Investiție încheiată cu succes la Rovinari

Autoritățile locale din Rovinari au finalizat proiectul privind amenajarea unei zone de recreere pentru tineret și a unei parcări din zona blocului R6-Parcul Central. Astfel a fost creat un nou loc de petrecere a timpului liber pentru toate categoriile de vârstă. In aceeaşi clădire a fost creată și o zonă de toalete publice, prima investitie de acest fel din oraşul …

Citește mai mult

Cuțitarul de la Crasna este liber

După o noapte petrecută în arest, tânărul de 20 de ani, acuzat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a înjunghiat un bărbat cu care se întâlnise în clubul Amiso, din Crasna, a fost eliberat. Magistratul de caz a decis ca suspectul să fie pus sub control judiciar în timpul cercetărilor. Victima în vârstă de 23 de ani, din Novaci, …

Citește mai mult

45 de meșteri populari din 15 județe vin la Târgu Jiu

În data de 21 august 2018, ora 11.00, pe Esplanada Victoria din Municipiul Târgu-Jiu, va avea loc deschiderea oficială a celei de-a XIV-a ediții a Târgului Meșterilor Populari din România. Evenimentul reunește aproximativ 45 de meșteri populari din 15 județe: (Gorj, Vâlcea, Argeș, Dolj, București, Bistrița-Năsăud, Alba, Cluj, Mehedinți, Mureș, Prahova, Botoșani, Covasna, Suceava, Bihor) dar și din Bulgaria și …

Citește mai mult

REIA CEO FINANŢAREA Clubului Pandurii? Ce spune Boza

Managerul Complexului Energetic Oltenia susţine că, în acest moment, nici nu se pune problema ca CEO să dea din nou bani echipei de fotbal Sorin Boza spune că, în acest moment, compania are probleme mult mai importante decât reluarea finanţării sportului. Cea mai stringentă este achiziţionarea certificatelor de CO2. Luna trecută, judecătorii de la Târgu-Jiu i-au dat câștig de cauză …

Citește mai mult

Cupa Gorjului – Acasă la Brâncuși, se va desfășura în perioada 1-2 septembrie la Rânca

Etapa a șasea din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, sub denumirea de Cupa Gorjului – Acasă la Brâncuși, se va desfășura în perioada 1-2 septembrie la Rânca. În cadrul evenimentului se va desfășura și runda aferentă Campionatului Național de Viteză în Coastă pentru Istorice, dar și două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2 Dunlop, respectiv …

Citește mai mult

Infecția cu E.coli. Simptome, riscuri și tratament

Infecția cu E.coli este foarte des întâlnită, iar cel mai afectați sunt copiii. Vedeți care sunt simptomele infecției cu bacteria E.coli, cum vă puteți proteja de aceasta, ce riscuri presupune boala și ce tratament există împotriva ei. Infecția cu E.coli face cele mai multe victime în rândul copiilor. Așa că, părinți, mare atenție la igienă și la ce consumă cei …

Citește mai mult

Un truc cu care îţi poţi da gata partenerul în pat

La începutul relaţiei voastre aventura era elementul principal ce vă conducea spre aşternuturi dar, ulterior, familiaritatea a luat locul aventurii. Acum vă cunoaşteţi şi e greu să vă mai surprindeţi unul pe celălalt, dar asta nu înseamnă că nu vă mai satisfaceţi reciproc, doar că lipseşte sarea şi piperul. Si cum imaginaţia nu are limite, poţi readuce pasiunea pe care …

Citește mai mult

Bancul zilei

– Mami, mami, la scoala imi zic colegii ca am capul mare. – Pai si tu nu fugi dupa ei sa ii bati? – Ba da, dar… – Dar ce? – La un moment dat ii pierd, ca intra pe stradute inguste… Un cioban ardelean statea pe iarba, in apropierea unei fantani. Un om se duce la fantana cu intentia …

Citește mai mult
error: