Prognoza meteo pentru marţi, 15 octombrie 2019. În estul şi sud-estul ţãrii, mai ales în prima parte a zilei şi din nou pe parcursul nopţii se vor semnala nori joşi sau ceaţã, condiţii în care valorile termice diurne vor fi mai coborâte decât în ziua anterioarã, dar apropiate de cele specifice datei. În restul teritoriului, vremea va fi frumoasã şi …
Citește mai multArhiva zilnică:
Voucherele de vacanţă nu vor mai putea fi folosite ca până acum. Noile reguli privind valoarea şi perioadele pentru care se vor acorda
Se schimbă radical modul de acordare şi valoarea voucherelor de vacanţă, potrivit unui proiect postat recent pe site-ul Ministerului Turismului. Astfel, vor fi introduse voucherele de vacanță ce pot fi utilizate exclusiv în perioadele aprilie-mai și octombrie-noiembrie, având o valoare mai mare decât cea a voucherelor acordate pentru sezon. Angajaţii pot opta pentru o singură variantă de vouchere, iar firmele …
Citește mai multDatoria externă totală a României a crescut simţitor în primele opt luni ale acestui an
În perioada ianuarie – august 2019, datoria externă totală a crescut cu 9,131 miliarde euro, informează BNR. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 74,342 miliarde euro la 31 august 2019 (68,2 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,9 la sută faţă de 31 decembrie 2018, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 …
Citește mai multPoliţist din România, reţinut după ce a cerut bani unui şofer ca să nu îi treacă alcoolemia în raport
Un poliţist din oraşul Braşov a fost reţinut luni, după ce a fost prins în flagrant când primea 1.000 de lei de la un şofer implicat într-un accident cu victime. Poliţistul a cerut banii pentru a-l ajuta pe şofer să nu îi apară alcoolemia în raport. Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a dispus reţinerea unui …
Citește mai multPatronul unui restaurant amendat cu 20.000 de lei de inspectorii ITM Gorj
Un angajator din municipiul Târgu-Jiu, cu activitate în domeniul alimentaţiei publice, a fost sancţionat, săptămâna trecută, cu o amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru folosirea în activitate a unei persoane fără forme legale de angajare. Persoana respectivă a fost depistată, de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Muncă Nedeclarată, în timp ce presta ca şi barman …
Citește mai multFESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE UMOR „ION CÅNÅVOIU” ediția a XVII-a, Tg-Jiu, Polovragi, Runcu
Festivalul Internațional de Umor și Salonul international de caricatură “Ion Cănăvoiu” a ajuns la cea de a XXVII-a ediție, ediție în care la toate secțiunile de creație umoristică (literatură și caricatură) au participat peste 140 de concurenți și invitați din România, Bulgaria, Moldova și Ucraina. Este cea mai mare participare din istoria Festivalului, ceea ce transformă evenimentul de la Târgu …
Citește mai multObiceiuri de Sfânta Parascheva. Ce nu e bine să faci în această zi de sărbătoare. Aduce pagubă şi ghinion!
Parascheva, una dintre cele mai populare sfinte din calendar, este celebrată în fiecare an pe 14 octombrie. Este considerată ocrotitoarea Iaşiului şi a întregii Moldove, iar tradiţiile şi obiceiurile pentru această zi s-au păstrat de-a lungul timpului. Pe 14 octombrie este interzis să calci, să coşi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie. Astfel de munci aduc pagubă și …
Citește mai multMarfă confiscată de polițiști pentru vânzare ilegală de produse
La data de 13 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au identificat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care a oferit şi pus în circulaţie în târgul săptămânal din municipiu, un număr de 40 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, de diferite mărci, fără a deţine certificat de autenticitate sau documente de provenienţă. …
Citește mai multBărbat reținut pentru că nu a respectat odinul de protecție provizoriu
La data de 13 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tg-Cărbuneşti au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 64 de ani, din comuna Turburea, bănuit de săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecţie provizoriu. Din cercetările efectuate de poliţişti a …
Citește mai multAPAREGIO GORJ SA anunță întreruperea furnizării apei potabile în cartierul Bicaz
APAREGIO GORJ SA anunță întreruperea furnizării apei potabile îndata de 14.10.2019, în intervalul 11.00-13.00 în cartierul Bicaz din Târgu Jiu.Întreruperea furnizării apei potabile este necesară pentru lucrări la rețeaua deapă.Ne cerem scuze pentru inconveniențele provocate și vă mulțumim pentru înțelegere!
Citește mai multȘoferi prinși conducând cu permisul suspendat
La data de 11 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Orașului Țicleni au identificat în trafic, un bărbat, de 39 de ani,din comuna Jupâneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 Ţicleni, având dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice suspendat. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe …
Citește mai multȘoferi prinși băuți la volan
La data de 11octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au identificat în trafic, un bărbat, de 34 de ani, din Municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe DC 2 A Bumbești Jiu, având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de probe …
Citește mai multReținuți de polițiști pentru lovire
La data de 12 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea …
Citește mai multVară în România, în mijlocul lunii octombrie! Zonele în care temperaturile vor uca până la 30 de grade Celsius
Mijlocul lunii octombrie aduce vară în România, întrucât un val de aer cald va pune stăpânire pe mai multe regiuni din țară, astfel că temperaturile din termometre vor urca până la 30 de grade. Potrivit Severe Weather Alert – România, vara indiană în România va aduce temperaturi de aproape 30 de grade Celsius, care se vor semnala în Câmpia Banatului …
Citește mai mult