5 JANDARMI gorjeni AVANSAȚI în grad! FOTO

În anul Centenar, cu prilejul Zilei Naţionale a României, la sediul Jandarmeriei Gorj, a fost desfășurată o activitate festivă, în cadrul căreia cinci jandarmi au fost avansaţi în grad (un ofițer de la maior la locotenent colonel și patru subofiţeri de la plutonier major la plutonier adjutant), toţi înaintea expirării stagiului minim pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.

Inspectorul șef, colonel Țambrea Eugen a prezentat Ordinele de înaintare în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad pentru cele cinci cadre militare, totodată înmânând și noile grade militare, celor avansați.

La această activitate a fost prezentat şi Ordinul inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, prin care au fost recompensaţi cu mulţumiri şi felicitări personalul unității.

Activitatea a fost precedată de felicitările colegilor jandarmi care au transmis gândurile de bine prilejuite de această ocazie, fiind adresată urarea militară ,,la mai mare” și succes în cariera militară pe mai departe.

În conformitate cu prevederile legale și a regulamentelor militare în vigoare,

jandarmii pot fi înaintaţi în grad înainte de termen, de Ziua Armei şi la 1 Decembrie.

 

loading...
Loading...

Citește și

Joi începe cea de-a doua ediție a „Zilei Olteniei”! Vezi programul complet al evenimentului!

Cea de-a doua ediție a „Zilei Olteniei” este sărbătorită și în acest an de Centrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.