duminică , 15 decembrie 2019 - 1:46

68 de pedelişti l-au dat afară pe Daviţoiu

davitoiu

Omul de afaceri a fost exclus, în weekend, din rândul democrat-liberalilor gorjeni. Eduard Berca a fost ales noul preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Democrat Liberal.

Portocaliii de la Târgu-Jiu s-au adunat sâmbătă, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, pentru a-şi alege noua conducere a organizaţiei. Pe ordinea de zi s-a aflat şi excluderea din PDL a democrat-liberalilor Nicolae Daviţoiu şi Florin Popescu. „În cadrul Consiliului de Coordonare Local care a avut loc, sâmbătă, 2 noiembrie, cei 125 de membri delegaţi şi-au exprimat opţiunea privind alegerea preşedintelui organizaţiei şi a componenţei  Biroului Permanent Local.  Domnul Eduard Berca a fost unicul candidat pentru funcţia de preşedinte al PDL Tg-Jiu şi a fost ales cu 120 de voturi «pentru» şi  5 «împotrivă» din 125 de voturi valabil exprimate. Prim-vicepreşedinţi ai organizaţiei municipale Tg-Jiu sunt domnii Traian Crăc şi Nicolae Bobu, iar secretar general  este domnul  Emanoil Dragomirescu. Noul Biroul Permanent Local al PDL Tg-Jiu are în componenţă 26 de membri, plus preşedintele: doi prim-vicepreşedinţi, un secretar general, doi secretari generali adjuncţi, opt vicepreşedinţi, doi vicepreşedinţi responsabili zonali, opt secretari executivi, doi secretari executivi zonali şi un trezorier. Totodată, delegaţii la Consiliul de Coordonare Local au votat propunerea de excludere din partid a lui Nicolae Daviţoiu şi Florin Popescu.  Astfel, din 110 voturi valabil exprimate, pentru excluderea domnului Nicolae Daviţoiu s-a votat astfel: 68 de voturi «pentru»,  36 «împotrivă» şi 6 abţineri, iar pentru excluderea domnului Florin Popescu au fost 73 de voturi «pentru», 31 «împotrivă» şi 6 abţineri”, se arată într-un comunicat de presă al Partidului Democrat Libeal Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

ACUZAȚII după alegerile din FNME: Roșca a fost LUCRAT. A fost o FĂCĂTURĂ

Liderul Sindicatului Lignitul Oltenia susține că la conferința de alegeri de marți a Federației Naționale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: