A dispărut un fost lider de la locul de muncă din CEO, pentru 24 de ore! NU a zburat în America, ci a petrecut o noapte în arestul IPJ Gorj!


Cristea Fluerătoru a comis-o din nou. De data acesta, Fluerătoru, prins în flagrant marți de anchetatori, s-a dat de gol prin absența de la locul de muncă, acesta fiind CFL-ist la Departamentul Conservări Mine la Motru, din cadrul CE Oltenia. Unde a dispărut însă Fluerătoru au aflat o parte a colegilor acestuia abia miercuri, după ce au auzit că un motrean alături de un altul din Strehaia au fost reținuți pentru înșelăciune cu file CEC emise de o bancă din America. Motreanul era chiar Fluerătoru, posesorul a numeroase dosare penale, condamnat deja pentru evaziune fiscală, pe numele acestuia constituindu-se acest dosar de înșelăciune. IPJ Gorj a anunțat însă că părțile s-au împăcat în fața procurorului, după cele 24 de ore în arest a celor doi, dosarul rămânând astfel fără obiect, iar soarta lui va fi de clasare, în perioada următoare.

IPJ Gorj a anunțat miercuri că doi bărbaţi, de 47 şi 48 de ani, din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, respectiv, municipiul Motru, au fost reţinuţi marți pentru 24 de ore. Aceştia erau bănuiţi de săvârşireainfracţiunii de înşelăciune. „La data de 4 ianuarie, aceştia i-ar fi vândut, unui bărbat, 42 de ani, din municipiul Motru, 13 file CEC emise de o unitate bancară din Los Angeles, California, în schimbul a 5.200 de dolari americani, cu promisiunea că în perioada imediat următoare, va primi în schimbul acestora, o sumă mult mai mare de la un alt bărbat, judeţulMehedinţi, aspecte care nu s-au mai întâmplat. Cecurile vor fi supuse unei expertize pentru a stabili autenticitatea şi valoarea acestora. În urma activităţilor specifice, desfăşurate cu sprijinul B.O.S. Gorj au fost prinşi în flagrant delict, cei doi bărbaţi, care urmează să fie prezentaţi azi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunerile legale“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

Când Fluerătoru vinde vise pe bani!

În fapt, motreanul care a vândut o părticică din America unui credul este protagonistul înșelăciunii, angajatul CE Oltenia absentând nemotivat de la locul de muncă marți. Șefii lui Fluerătoru au cerut explicații familiei și au fost șocați când au aflat că subalternul, totodată patron de pizzerie în Motru, prin soția sa, este în arestul IPJ.
Prezența lui Fluerătoru după gratii a fost confirmată de IPJ Gorj, purtătorul de cuvânt al instituției, Miruna Prejbeanu, anunțând însă că părțile s-au împăcat în fața notarului. Cu siguranță, Fluerătoru s-a angajat să restituie banii luați prin înșelăciune.
Cristea va scăpa de acest nou dosar penal, dar fapta va fi trecută la catastif, judecătorii luând în calcul că acesta a comis altă faptă penală când îi este interzis să facă asta.

loading...
Loading...

Citește și

Procurorul general al României a cerut instanței interdicție de părăsire a țării pentru Sorina și revizuirea deciziei de încuviințare a adopției fetiței. Judecătorii de la CA Craiova și procuroarea Pițurcă, anchetați de SIIJ!

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Bogdan …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: